Consiliul de Administraţie a decis astăzi că profesorul de sport, Ioan Sabău, implicat recent într-un scandal sexual din Satu Mare, nu va fi exclus din învăţământ.
Sancţiunile aplicate nu sunt tocmai cele mai dure. Consiliul de Administraţie a decis ca profesorul să nu poată ocupa, timp de trei ani, funcţii de conducere în învăţământ, şi să nu poată participa, timp de doi ani, la examenele de promovare în grad didactic.
Sancţiunea stabilită de comisie “reţine vinovăţia profesorului în încălcarea normelor de comportament din unitatea şcolară, precum şi faptul că, prin apariţiile în mass-media ale articolelor, imaginilor şi comentariilor pe tema abaterii, a dăunat intereselor învăţământului în general şi prestigiului şcolii în particular, chiar dacă faptele au fost săvârşite în perioada 2009 – 2011 şi nu au fost implicaţi elevi”, se arată într-un comunicat de presă remis ieri de conducerea Colegiului Tehnic “Traian Vuia”.
“Consiliul de administraţie al şcolii a decis, în şedinţa din 1.03.2013, pe baza Raportului Comisiei de cercetare a abaterii prezumată săvârşită de Sabou Ioan, profesor titular pe catedra de educaţie fizică şi sport, a hotărât în unanimitate, cu opt voturi din opt persoane prezente din totalul de nouă membri, acordarea sancţiunii prevăzută în Legea Educaţiei Naţionale nr. 1 -2011, art. 280, alin 2., litera d”, mai precizează conducerea Colegiului.
Profesorul Ioan Sabău a apărut atât în presa locală, cât şi în cea naţională, făcând sex cu o blondă în propriul bioru amenajat în incinta şcolii, pe vremea când era director.