Scris de Cristina Ghilea - „În subteran este o altă lume. Este, fără doar şi poate, „dincolo”. Ne place să ne băgăm nasul, să iscodim, să trăim ca în cărţile ştiinţifico-fantastice”, este o confesiune-constatare a lui Dorin Chiş – Kiru.
Autorul volumului „Dincolo” derulează sub ochii cititorului locuri, aventuri, oameni dar şi gânduri sau aprecieri personale cuprinse într-o lucrare frumoasă, sinceră şi directă.
E o carte colorată şi aducătoare de bucurie, ca un mărţişor. Reprezentările după picturile Angelei Szabo uşurează alunecarea cititorului dinspre aici spre „dincolo”. Personajele nu au decât prenume – Alina, Buşu, Dan sau Keme, identitatea lor contează şi se conturează pe măsură ce povestea curge înainte. Ca urmare, împrietenirea lor cu cititorul este instantanee. Locuri din apropiere – „Craterul” de la Betfia, peşterile din platoul Padiş sau cele de lângă Oradea, de la Vadu-Crişului şi Şuncuiuş sunt scenele aventurilor din prima parte a cărţii, „Aproape de Casă”.
„Sufletul românului” mişună, şi el, prin paginile cărţii, surprins de Kiru cu duioşie şi umor. „Departe de casă” cuprinde impresii şi momente din expediţia de explorare speologică din Crimeea – „Babugan 97”.
Lansarea acestui al doilea volum al lui Dorin Chiş, după „Marea Sete”, este programată marţi după-amiază de la ora 18:30 la Biblioteca Județeană „Gheorghe Şincai”. Evenimentul beneficiază de cadrul special al vernisajului expoziţiei de pictură şi fotografie „Viziuni suprapuse”, aparţinând artiştilor Angela Szabo şi Andrei Posmoşanu.
Adauga Comentarii Adauga un link Rectifica raport de corectie text Ortografie/Gramatica Obiectiv tehnic Introduceti o adresa valida de e-mail Message was not succesfully sent Message sent succesfully *Obligatoriu Trimite link-ul Kommentar Introduceti o adresa valida de e-mail Please enter a link. Link was not succesfully sent Link sent