Lumea noastră se împarte în două: în oameni cu memorie și oameni fără memorie. Oameni cu istorie și oameni care cred că istoria începe și se termină o dată cu ei. Ar mai fi o subcategorie, formată din cei pentru care soarele se aprinde sau se stinge în funcție de cum îi dau ei “login” sau “logout”. Dar despre asta nu vom mai vorbi, pentru că nu merită.
Împărțirea abruptă de mai sus explică de ce STEAUA NU GĂSEȘTE LOC PENTRU TRECUT ÎN PREZENTUL EI. SE CRAMPONEAZĂ DE FOSTELE GLORII CA DE NIȘTE RUDE NEDORITE. Să le dea bilet la meci, să nu le dea? Să le numească în funcții de conducere, să nu le numească? Cînd Ministerul Apărării i-a decorat pe veteranii Stelei, în 2011, cu prilejul împlinirii a 25 de ani de la Sevilla, conducerea roș-albaștrilor a obiectat: “Mai bine scădea chiria de la club! Oricum, ce legătură e între Steaua de acum și cea din‘86? Niciuna!”.
Ca să existe o legătură trebuie să-ți amintești și ziua de ieri. Altfel, e imposibil. Biletele pentru meciul cu Chelsea reprezintă ultimul, dar nu cel mai vehement episod dintre Steaua amnezică și Steaua de la Sevilla. Ca de obicei, foștii jucători se indignează, și pe bună dreptate. Ca de obicei, actuala conducere îi acuză că-s nemulțumiți, mofturoși, că nu se satură de privilegii etc. Mai bine s-ar duce la alt club, nu?
Foștii jucători ai roș-albaștrilor, foștii antrenori ar fi dorit, firesc, să fie în tribune. Ei văd legătura. Văd continuitatea dintre ceea ce au creat ei, în anii‘80, și ceea ce antrenează azi. Reghecampf. Clubul roș-albastru nu s-a inventat o dată cu actuala conducere sau cu actualul antrenor. Nu s-a inventat nici o dată cu finala Cupei Campionilor Europeni. S-a inventat ceva mai demult.
ȘI DACĂ NU S-AR FI INVENTAT ÎNCĂ DE ATUNCI, DACĂ N-AR FI PRINS RĂDĂCINI ȘI N-AR FI CRESCUT ÎN TIMP, AZI N-AR FI AVUT NICI ATÎȚI SUPORTERI PLĂTITORI DE BILETE SAU ATÎȚI TELESPECTATORI,
