După ani de frămîntări, în Ştefan cel Mare rămîne un singur şef, în stilul Ligii 1: aşa se poate acum, dar aşa se şi poate nărui totul

La 39 de ani, Ionuţ Negoiţă ar urma să devină şef la Dinamo. Singurul şef. Oricît am căuta un cuvînt mai cizelat, felul în care se umflă şi fîsîie fotbalul nostru la nivel de acţionariat ne aduce oricum la “şef”. E bine, e rău pentru Dinamo?

Patru se pare că ar fi măsurile importante din planul lui Negoiţă. Şi toate sună bine. Un parteneriat cu Şahtior înseamnă contact cu sportul profesionist, apropiere de un colos financiar şi legătură directă cu Mircea Lucescu. Un sponsor nou s-ar putea traduce în bani mai mulţi. Stadionul nou, indiferent dacă e la Glina sau nu, rămîne un demers de apreciat şi o cărămidă de civilizaţie în balta tot mai largă şi mai depărtată de performanţă. La fel, un sediu pentru care nu mai plăteşti chirie aduce aer de seriozitate.

După ani de zbucium, am spune că vine echilibrul. Dintr-un dragon de tablă, cu multe capete şi puţine idei transpuse în rezultate, se ajunge la un lider. Poate că aşa merge la noi, aşa funcţionează lucrurile, cu “un tătic” providenţial. Aşa merge, aşa să fie!, dacă nu sîntem noi făcuţi pentru brainstorming.

Dar speranţele ar trebui cîntărite atent, iar visele măsurate cu migală: doar cu Negoiţă, Dinamo poate urca sau are toate condiţiile să se evapore. Dacă singurul comandant greşeşte, clubul o păţeşte! Nu mai există şansa împăciuitorului Badea cînd Borcea se enervează, nici alternativa generosului Turcu dacă altul strînge cureaua. Pe mîna lui Negoiţă se va întîmpla totul.

Revenim la cele patru măsuri: trei dintre ele depind exclusiv de Negoiţă. Sediul nou va fi în hotelul său, stadionul se va construi, din ce se aude, pe un teren care îi aparţine, noul sponsor va fi tocmai compania lui. Nu critic dependenţa, să fie clar: în vremuri tulburi, Negoiţă şi afac