Pe 28 februarie am pierdut un om minunat: Părintele Ioan Pricop. A fost prin excelenţă un erou autentic şi discret. O viaţă dedicată lui Dumnezeu, familiei şi credincioşilor înseamnă o pildă despre devotament, dragoste şi credinţă. Şi mai ales îndemnul şi puterea de a merge înainte pentru cei care vin din urmă.

Părintele Ioan Pricop şi-a trăit viaţa printr-o dedicare totală şi necondiţionată în slujba credincioşilor din parohiile unde a slujit, de la Chiţoveni şi Hălăuceşti la Piatra Neamţ şi Bacău. Din 1961 până în 1986 a fost Protopop al Protopopiatului Piatra Neamţ, apoi Paroh al Parohiei Sfântul Nicolae din Bacău, până în anul 2007. A revenit pentru ultimii ani de slujire la Piatra Neamţ, la Biserica Sfântul Ioan Botezătorul din cartierul Mărăţei.

A fost extrem de iubit de nenumăraţii credincioşi pe care i-a păstorit vreme de peste 60 de ani şi care îi păstrează imaginea mereu vie. Cei care l-au cunoscut poartă mărturie despre cel care a demonstrat inegalabilă credinţă, profunzime intelectuală şi caracter.

Cineva spunea: Nu există om care l-a auzit rugându-se şi predicând pe Părintele Pricop şi nu s-a apropiat de Dumnezeu! Ce binecuvântare a fost fiecare clipă în care glasul lui a răsunat în Bisericile noastre din părţile Moldovei! Mi-l aduc aminte, clar şi mereu aproape, încă din fragedă pruncie: glasul pătruns de credinţă deplină, de dragoste, glasul care îndeamnă mereu să credem, să simţim, să sperăm: Sus să avem inimile!

Părintele Pricop este un exemplu nu doar prin ceea ce a predicat, cât mai ales prin faptele sale. Profesorul şi mentorul meu de la Harvard îmi spunea mereu: să nu pui capul pe pernă pentru ultima oară gândind că ai primit mai mult decât ai dat pe acest pământ! La această simplă dar profundă ecuaţie, Părintele Pricop a putut trage linie ştiind că şi-a făcut datoria pe deplin şi cu consecvenţă. Sunt azi mii şi mii de oam