Polițiștii romașcani au prins, săptămâna trecută, o femeie care, timp de un an, a păcălit mai mulți patroni cărora le-a luat sute de lei.
În perioada februarie 2010 – ianuarie 2011, Florența P., de 39 de ani, din localitatea Mavrodin, județul Teleorman, a înșelat mai mulți agenți economici, pretinzând că este reprezentanta unei firme ce se ocupă de dezinsecție, dezinfecție sau deratizare și, sub acest pretext, a pretins sume de bani cuprinse între 50 și 240 de lei, pentru prestarea respectivelor servicii. Aceasta “făcea dezinsecție” cam o dată la șase luni, asigurându-și, astfel, surse de venit periodice. Femeia inducea în eroare agenții economici din mediul rural cărora le spunea că este obligatorie încheierea unor contracte de prestări de servicii de dezinsecție, dezinfecție sau deratizare, în caz contrar fiind pasibili de amenzi aplicate de autorități ale statului. Vineri, Parchetul de pe lângă Judecătoria Roman a menținut propunerea polițiștilor ca femeia să fie cercetată în stare de arest preventiv, iar instanța a emis pe numele acesteia un mandat de arestare preventivă pentru 29 de zile.
De același tratament a avut parte și Vasile T., de 23 de ani, din Roman. Tânărul este cercetat pentru faptul că, în noaptea de 22 spre 23 februarie, a pătruns prin efracție în interiorul cantinei restaurant a unei societăți comerciale din Roman și a luat mai multe cartușe și pachete de țigări, valoarea prejudiciului fiind estimat la 4.300 lei.
Polițiștii romașcani au prins, săptămâna trecută, o femeie care, timp de un an, a păcălit mai mulți patroni cărora le-a luat sute de lei.
În perioada februarie 2010 – ianuarie 2011, Florența P., de 39 de ani, din localitatea Mavrodin, județul Teleorman, a înșelat mai mulți agenți economici, pretinzând că este reprezentanta unei firme ce se ocupă de dezinsecție, dezinfecție sau deratizare și