De o suferinta continua au parte, chiar si la un an de la producerea celor doua explozii de la Sighet, cei care au cazut victime tragediei. In fiecare zi se gindesc ca viata lor s-a schimbat radical si ca vor ramane mereu cu ranile produse de deflagratii, pe trup si in suflet. Tinerele ranite in explozii, pentru care nimic nu parea prea greu inainte de 19 februarie 2012, marturisesc ca astazi simt ca au imbatranit cu cel putin 10 ani si ca increderea si energia pe care le aveau inainte s-au pierdut. Ca si cum suferinta n-ar fi fost de ajuns, victimele se zbat luna de luna pentru a-si putea asigura macar o parte din tratamentul de care au nevoie. Dupa ce si-au petrecut saptamani intregi in spitale, doua dintre fetele ranite in prima explozie s-au intors in saloane, insa nu ca paciente ci ca asistente, dornice sa ii ajute pe cei aflati in suferinta.
Viata celor 20 de victime care au supravietuit exploziilor s-a schimbat. Fiecare privire a celor din jur le provoaca suferinta, pentru ca cei care ii privesc fie fac acest lucru cu mila, fie judecandu-le. Oamenii se simt abandonati, neintelesi, pedepsiti fara vreo vina, doar pentru faptul ca se aflau in acea noapte in cladirea in care au avut loc exploziile. Au un gust amar si pentru faptul ca responsabilii de producerea deflagratiilor nu s-au interesat deloc de soarta lor.
„Nimeni, nimeni nu a sunat, nu ca as fi avut nevoie sa ma ajute cu bani, nu de asta aveam nevoie. Dar sa sune astia de la Berg Gaz, nu stiu, macar fi sunat sa vada cum sunt victimele dupa un an de zile, sau dupa sase luni... Nimeni, nimic... ”, a povestit Doru Stetca , patronul clubului in care a avut loc prima explozie.
Eforturi numai de ele stiute fac victimele exploziilor si familiile lor pentru a le putea asigura tratamentul de mii de euro pe care trebuie sa-l urmeze cu strictete. Niciun leu nu au primit de la cei
