Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Frăţia reactoarelor, episodul doi

Publicat in Observator de Constanta, luni 4 martie 2013 ·

Un consorţiu canadiano-italiano-românesc vrea să finalizeze unităţile 3 şi 4 de la Cernavodă

După ce fosta guvernare a eşuat în mod spectaculos proiectul finalizării reactoarelor 3 şi 4 de la Cernavodă, cabinetul Ponta încearcă să salveze programul nuclear românesc. Ministrul Economiei, Varujan Vosganian, s-a întâlnit, la sfârşitul săptămâni, trecute cu o delegaţie de oameni de afaceri formată din reprezentanţi ai consorţiului SNC-Lavalin Nuclear Ontario, Ansaldo Nucleare Italia şi Elcomex România, pentru a analiza oportunitatea redeschiderii şantierului nuclear de la Cernavodă. „Reprezentanţii celor trei companii şi-au arătat interesul de a identifica un model de finanţare pentru proiectul construcţiei grupurilor 3 şi 4 la centrala nuclearo-electrică de la Cernavodă“, se arată într-un comunicat al Ministerului Economiei. Vosganian a menţionat că Guvernul are în vedere continuarea programelor în domeniul energiei nucleare, arătând că opinia publică din România este deschisă investiţiilor în acest domeniu, spre deosebire de alte tipuri de energie. Cei trei investitori ar putea duce la bun sfârşit un proiect demarat în 2009, care prevedea finalizarea construcţiei celor două reactoare printru-un parteneriat între statul român şi alte şase companii private.

EnergoNuclear S.A. a fost înfiinţată în martie 2009, după o structură de acţionariat în care Nuclearelectrica deţinea o cotă de participare de 51% din capitalul social, grupurile RWE, GDF Suez, ENEL şi CEZ câte 9,15%, iar ArcelorMittal şi Iberdrola câte 6,2%. CEZ a fost primul dintre acţionarii EnergoNuclear care a anunţat, pe 9 septembrie 2010, că se retrage din proiect. La 19 ianuarie 2011, încă trei investitori – GDF Suez, Iberdrola şi RWE Power România – au notificat statul că părăsesc proiectul. Singurii investitori străini care au rămas în proiect sunt Enel şi ArcelorMittal. În aceste condiţii, st

Articolul in Observator de Constanta >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Câți bani a încasat CFR Cluj, după victoria din finala Cupei României Betano cu Hermannstadt

Gazeta Sporturilor acum 6 ore
a învins-o pe FC în finala Cupei României Betano, , și s-a ales cu un câștig de 240.000 de euro în urma succesului din ultimul act.

Cu ce îl contrazice Călin Georgescu pe George Simion: „Este imposibil așa ceva”

HotNews acum 3 ore
Călin Georgescu a afirmat, miercuri seară, că îl va ajuta pe „protejatul” său „mai tânăr în tot ceea ce face”, într-o evidentă referire la liderul AUR, George Simion, calificat în finala prezidențială. Doar că în ceea ce privește intenția declarată

Pe cine trimite Putin la Istanbul. Kremlinul a anunţat componenţa delegaţiei ruse la negocierile cu Ucraina

HotNews acum 4 ore
Vladimir Putin a semnat un ordin „cu privire la componenţa delegaţiei Federaţiei Ruse pentru discuţiile cu Ucraina”, a anunţat miercuri seară Kremlinul. În condiţiile în care preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski îl provocase pe Putin să se întâ

Călin Georgescu: „Prefer să mă duc la WASHINGTON de pe o poziție oficială, oricare ar fi aceea”

Gandul acum 4 ore
Într-o ediție transmisă live de Gândul, a fost invitat Călin Georgescu, care a discutat despre strategia pe care o va aborda în ceea ce privește politica externă și relațiile cu Statele Unite, în eventualitatea unei guvernări suveraniste. Urmăriți a

Două bărci și o barjă, implicate într-un accident naval pe Dunăre, la Rast, în judeţul Dolj. Doi oameni sunt dați dispăruți

Libertatea acum 8 ore
Doi oameni sunt dați dispăruți după un accident naval care a avut loc miercuri, pe Dunăre, în localitatea Rast, judeţul Dolj, în care au fost implicate două bărci și o barjă. O persoană a fost scoasă la mal de martori.

Nicușor Dan: „Sunt pentru management privat în companiile statului”

Gandul acum 3 ore
Nicușor Dan a declarat, în cadrul unei dezbateri organizate la RTV, că este în favoarea unui „management privat în companiile statului”, cu anumite excepții. De asemenea, candidatul independent la președinție a precizat că vrea să transforme România

LIVE Dezbatere electorală la România TV. Nicușor Dan a ajuns, George Simion se află la Roma

HotNews acum 8 ore
Miercuri seară, de la ora 20:00, România TV organizează o dezbatere electorală la care sunt așteptați atât Nicușor Dan, cât și George Simion. Conform postului de televiziune, ambii candidați au confirmat participarea, dar mai devreme în cursul zilei

Manelistul Jador, pozitiv la opiacee, după ce a fost oprit în trafic de poliţiştii din Capitală

HotNews acum 6 ore
Cântăreţul de manele Jador a fost oprit, miercuri seară, de poliţiştii din Bucureşti pe o stradă din Sectorul 5, iar testarea a arătat rezultate pozitive la opiacee. El a fost condus la INML în vederea prelevării de mostre biologice. „În jurul orei

Nicuşor Dan, despre absenţa lui George Simion de la dezbateri la care a confirmat că va lua parte: E o chestiune de principiu să îţi ţii cuvântul. Dacă anunţi că mergi la o dezbatere te duci

News.ro acum 7 ore
Candidatul independent la Preşedinţia României Nicuşor Dan a afirmat, miercuri seară, că ”e o chestiune de principiu să îţi ţii cuvântul”, referindu-se la absenţa lui George Simion de la dezbaterile electorale la care a confirmat că va lua parte. În

VIDEO Dan Petrescu a avut un mesaj pentru Nelu Varga după ce a câștigat finala Cupei: „S-a întrecut măsura”

Gazeta Sporturilor acum 4 ore
. Formația lui Dan Petrescu (57 de ani) a câștigat Cupa României Betano pentru prima dată după 9 ani. „Bursucul” a oferit prima reacție după ce a cucerit primul trofeu al Cupei României din carieră. El i l-a dedicat mamei lui, care a decedat în urmă

Vremea

București
acum

joi

9°/24°
vin.

11°/22°
sâm.

9°/13°
dum.

8°/19°
Iasi
acum

10°
joi

9°/22°
vin.

6°/10°
sâm.

7°/12°
dum.

7°/19°
Constanta
acum

joi

8°/18°
vin.

13°/16°
sâm.

11°/14°
dum.

10°/18°
Cluj-Napoca
acum

joi

7°/21°
vin.

6°/12°
sâm.

7°/16°
dum.

6°/17°
Timisoara
acum

joi

7°/23°
vin.

4°/15°
sâm.

7°/17°
dum.

6°/20°