Andreea Ogrăzeanu (23 de ani), singura campioană europeană din istoria sprintului românesc, l-a cunoscut pe Usain Bolt, cel mai rapid om al planetei, la CM de la Berlin, în 2009. Andreea Ogrăzeanu (23 de ani), singura campioană europeană din istoria sprintului românesc, l-a cunoscut pe Usain Bolt, cel mai rapid om al planetei, la CM de la Berlin, în 2009.
Andreea e prima reprezentantă din istoria sprintului românesc care a cucerit un titlu continental (Ostrava/ Cehia, 2011; 11,65), la CE de tineret, la 100 m. Ulterior, ea a doborât recordul naţional la senioare (11,29) în două rânduri, cu vânt din spate, ceea ce n-a făcut posibilă omologarea! Andreea a participat vara trecută la Olimpiada de la Londra (locul 38 la 100 m; 36 la 200 m). Acolo, atleta din Alexandria s-a întâlnit şi cu celebrul sprinter jamaican Usain Bolt.
“Ne vedeam pe stadionul unde ne încălzeam. M-am întâlnit prima oară cu el în 2009, la Mondiale, într-un cerc comun de prieteni. Am făcut şi o fotografie împreună. Să ştiţi că «Fulgerul» e foarte sociabil şi modest”, ne-a spus sportiva de la Farul. Campioanei noastre îi plac mâncarea şi tradiţiile din Maroc, iar Londra e singurul oraş din Europa unde i-ar plăcea să locuiască. Ea o adoră pe Celine Dion şi muzica ei.