Schengen nu are de-a face nici cu MCV (lucru pe care îl afirmă răspicat chiar Comisia Europeană), nici cu răsteli la UE sau cu guduratul pe lângă Angela Merkel. Accesul în Schengen ţine doar de capacitatea unui stat membru UE de a nu permite accesul în Uniune reţelelor de crimă organizată, trafic sau migraţie ilegală.

România îndeplineşte cu asupra de măsură aceste criterii şi are toate motivele să denunţe şantajul politic care neagă cetăţenilor săi libera circulaţie şi să ceară respectarea regulilor europene. Poziţia guvernului marchează, în acest sens, o premieră în diplomaţia ultimilor ani – o mişcare la risc, dar care poate da un nou ascendent Bucureştiului.

Oricum nu am fi intrat în Schengen, cu sau fără declaraţia lui Corlăţean, indignarea lui Băsescu sau anunţul ministrului de Interne de la Berlin privind blocarea României şi Bulgariei de către Germania.

Iar atât preşedintele, cât şi premierul şi ministrul de Externe de la Bucureşti ştiau deja foarte bine acest lucru. Când a spus că ţara noastră nu va mai depune eforturi pentru intrarea în spaţiul comun de circulaţie dacă nu va fi tratată corect, pe măsura îndeplinirii criteriilor de aderare, Titus Corlăţean ştia că România a pierdut deja trenul. El nu anunţa aşadar o intenţie, “în caz că”, ci reacţia guvernului la un verdict deja dat. Traian Băsescu, la rândul lui, nu cerea retractarea acestei afirmaţii în speranţa că România va primi o decizie favorabilă la Consiliul Justiţie şi Afaceri Interne din 7 şi 8 martie, pentru că şi el cunoştea la fel de bine că am fost de facto respinşi deja.

Motivul respingerii n-are a face cu MCV-ul, cu romii împrăştiaţi prin Europa, cu numirea procurorilor şi în general cu nimic din ce face sau nu face România în acest moment. De aceea, afirmaţiile de ambele părţi - a USL că suntem respinşi pentru că ne vorbeşte de rău preşedintele în Europa, sau a PDL/B