Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ultimul test:Olimpia a pierdut la limită duelul cu S.C. Bacău (foto)

Publicat in Opinia Buzau, luni 4 martie 2013 ·

Olimpia Râmnicu Sărat a disputat vineri după-amiază ultimul joc de verificare, cu o săptămână înaintea startului returului Ligii a III-a.

Din păcate, partida cu Sport Club Bacău a avut loc pe un teren greu, desfundat, fapt care l-a determinat pe antrenorul ­Marius Baciu să-i menajeze pe jucătorii cu probleme medicale, chiar şi uşoare. Nu acelaşi lucru l-a făcut şi Dan Paveliuc, tehnicianul râmnicenilor trimiţând în teren cel mai bun 11. Prima repriză a fost săracă în faze de poartă, acestea apărând sporadic în partea a doua a jocului. Unicul gol al partidei a venit în minutul 48, când Hurdubei a executat impecabil, la vinclu, o lovitură liberă de la circa 25 de metri. În afara golului, în repriza secundă au izbucnit şi nervii, în minutul 65 jucătorii celor două echipe îmbrâncindu-se şi înjurându-se vârtos. S-a terminat 1-0, râmnicenii bifând o înfrângere în ultimul joc de pregătire din acest an.

Mulţumit şi la înfrângere

Valeriu Sfinteş, preşedintele divizionarei „C” Olimpia Râmnicu Sărat, s-a declarat mulţumit de prestaţia fotbaliştilor antrenaţi de Dan Paveliuc, chiar dacă râmnicenii nu au obţinut nici măcar un rezultat de egalitate: „A fost un joc bun, pe o suprafaţă de joc neprietenoasă. Nu mă aşteptam să jucăm pe un teren aşa de groaznic. Asta e, până la urmă fotbalul se joacă pe orice vreme, iar noi nu suntem Barcelona. Am jucat bine, şi tactic şi fizic, singura diferenţă după părerea mea fiind cea de pe tabelă. Sper să începem cu dreptul noua stagiune, pentru a prinde moral în jocurile care vor urma”. Partida dintre SC Bacău şi Olimpia s-a jucat pe un teren de fotbal aflat în ­in­cinta parcului din spatele stadionului „Municipal”. Obiec­tivul râmnicenilor pentru actuala stagiune este clasarea în jumătatea superioară a clasamentului.

Sport Club Bacău – Olimpia Râmnicu Sărat: 1 – 0 (0 – 0).

A marcat Hurdubei în minutul 4

Articolul in Opinia Buzau >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Marius Tucă Show începe marți, 24 septembrie, de la ora 19.15, live pe Gândul. Invitat: Mircea Abrudean

Gandul acum 33 minute
Invitatul zilei este Mircea Abrudean, politician, secretar general al Guvernului. Emisiunea o puteți urmări pe canalul de YouTube Gandul și pe mariustuca.ro. ”Tineți aproape!”

Un parlamentar din Ucraina acuzat de corupție și dat în urmărire a reușit să fugă în România, unde a cerut azil

HotNews acum 2 ore
Andrei Odarchenko, deputat în Parlamentul Ucrainei (Rada Supremă) din partea partidului „Slujitorul poporului”, cercetat după ce a încercat să dea mită conducerii Ministerului Reconstrucției, a fugit în România, unde a cerut azil, scriu Ukrainska Pr

Suceava: Fosta şefă a secţiei Oncologie de la Spitalul Judeţean a fost condamnată la trei ani de închisoare cu executare / Decizia este definitivă

News.ro acum 3 ore
Fosta şefă a secţiei de oncologie de la Spitalul Judeţean Suceava Anca Dumitrovici Ababneh a fost condamnată la trei ani de închisoare cu executare, decizia fiind definitivă. Hotărârea a fost luată de către magistraţii Curţii de Apel Suceava, după c

Guvernul a aprobat rectificarea bugetului pe 2024. Cât primesc ministerele

Mediafax acum 4 ore
Potrivit unui comunicat al Ministerului Finanţelor, rectificarea a fost fundamentată pe o creştere a veniturilor bugetare prin măsuri de creştere a colectării veniturilor curente ale statului, digitalizarea ANAFşi implementarea modulelor antifraudă,

MAE avertizează românii să evite orice călătorie în Liban, pe fondul tensiunilor dintre Israel și Hezbollah

HotNews acum o ora
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) reaminteşte, luni, că, în contextul escaladării conflictului dintre Israel și gruparea libaneză Hezbollah, există un avertisment de călătorie pentru Liban, de nivelul 8/9. MAE recomandă cetăţenilor români să evite

Netanyahu, mesaj către poporul libanez: Războiul Israelului nu este cu voi, războiul nostru este cu Hezbollah. Pentru prea mult timp Hezbollah v-a folosit ca scuturi umane

News.ro acum o ora
Premierul israelian Benjamin Netanyahu le-a transmis locuitorilor Libanului că ţara sa nu este în război cu ei, ci cu gruparea Hezbollah, relatează CNN. „Am un mesaj pentru poporul libanez: războiul Israelului nu este cu voi”, a spus Netanyahu în ti

Cu cât vinde ANAF un Golf din 2004, cu numărul „FBI”. Licitația va avea loc pe 3 octombrie 2024

Gandul acum 2 ore
Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) scoate la licitație un autoturism Volkswagen Golf 1K, din 2004, cu numărul „FBI”, cu preţul de pornire de 5.950 lei, fără TVA. Vânzarea va avea loc pe 3 octombrie la ora 11, la sediul Unităţii Fiscale

Proiectul care prevede prelungirea plafonării RCA până la sfârşitul anului, în dezbatere

Mediafax acum 2 ore
Decizia de prelungire a fost luată „luând în considerare faptul că împrejurările care au determinat disfuncţionalităţi pe piaţa asigurărilor persistă, acestea fiind cele care au condus la adoptarea Hotărârii Guvernului nr. 1326/2023 privind stabilir

USR cere ca „Legea lui Iohannis” să fie respinsă rapid în Parlament

Mediafax acum 7 ore
Senatorul Narcis Mircescu, liderul grupului USR din Senat, a cerut în şedinţa Biroului Permanent suplimentarea ordinii de zi a şedinţei de Plen, astfel încât iniţiativa să fie respinsă luni. Cererea a fost, iniţial, votată în unanimitate, inclusiv d

Comisia Europeană propune ajutoare pentru fermierii români afectaţi de fenomenele meteo. Câţi bani ar primi România

Mediafax acum 5 ore
Potrivit unui comunicat al CE, Comisia a propus alocarea a 10,9 milioane euro Bulgariei, 46,5 milioane Germaniei, 3,3 milioane Estoniei, 37,4 milioane Italiei şi 21,6 milioane de euro României. Reprezentanţii CE arată că aceste fonduri vor contribui

Vremea

București
acum

20°
lun.

16°/27°
mar.

17°/28°
mie.

17°/28°
joi

19°/29°
Iasi
acum

19°
lun.

14°/26°
mar.

15°/27°
mie.

15°/26°
joi

16°/27°
Constanta
acum

17°
lun.

17°/23°
mar.

18°/23°
mie.

18°/22°
joi

20°/23°
Cluj-Napoca
acum

14°
lun.

12°/24°
mar.

12°/25°
mie.

15°/24°
joi

14°/25°
Timisoara
acum

17°
lun.

13°/27°
mar.

15°/26°
mie.

15°/24°
joi

15°/27°