Meteorologii anunţă vreme frumoasă pentru zilele care urmează cu maxime ce ajung până la 13 grade.
Prima zi din săptămână va fi însorită în majoritatea regiunilor şi doar în est şi sud-est sunt câţiva nori risipiţi, iar în Moldova şi Dobrogea vântul cu rafale ce ating 50...60 km aduce aer mai rece dinspre nord. Dar nu se aşteaptă precipitaţii nicăieri în ţară, şi doar în zori, izolat, la câmpie poate să apară ceaţa matinală. Cât priveşte regimul termic, vorbim despre temperaturi la amiază de la numai 2 grade în nordul Moldovei până la 12 grade generoase în regiunile sudice.
Şi în Capitală săptămâna începe cu soare pe săturate, vremea este frumoasă, cerul senin şi vântul destul de potolit. Toate motivele ca până la amiază temperatura să crească spre 10...11 grade cât se poate de plăcute.
Şi marţi rămâne vreme frumoasă, cu cer senin întreaga zi şi abia noaptea se adună câţiva nori prin vestul şi sud-vestul ţării. Vântul se domoleşte în toate regiunile, şi doar în zori sunt condiţii pentru puţină ceaţă în zonele joase de relief. Iar la amiază, termometrele vor indica temperaturi normale la început de martie în regiunile extracarpatice, pornind de la 2 grade în nordul Moldovei, în timp ce în vest, mai ales în zona dealurilor, va fi ceva mai cald, spre 12 grade.
Şi în Capitală se menţine timp frumos, ziua este însorită, dar aerul mai rece dinspre Moldova pătrunde spre Campia Română şi temperatura la amiază va fi ceva mai mică decât luni, vorbim despre cel mult 7 grade - normale, de altfel pentru data din calendar.
Miercuri vremea se încălzeşte în toată ţara, temperaturile pornesc de la 6 grade doar pe litoral şi ating 16 în Dealurile de Vest. Iar ziua este însorită întreaga zi şi abia spre seară cerul se înnorează treptat, în regiunile vestice şi sud-vestice. Vântul de sud devine mai alert, cu precădere în Dobrogea şi Banat, dar şi în zona de