Poliţiştii de la Punctul de Trecere a Frontierei Cenad, din judeţul Timiş, au descoperit, în noaptea de vineri spre sâmbătă, că într-o maşină cu numere de Germania, pasagerii ascundeau un copil sub bancheta din spate.
Autoturismul era condus de Manuel C., în vârstă de 33 de ani, care era însoţit de alte trei persoane. Poliţiştii de frontieră au avut impresia că una din persoanele din mijlocul de transport ar ascunde ceva pe banchetă, în spatele său, aşa că au trecut la un control amănunţit al maşinii. Spre surprinderea lor, nu au găsit mărfuri de contrabandă, ci un copil în vârstă de un an, ascuns sub bancheta din spate.
În urma verificărilor, poliţiştii au descoperit că şoferul este tată copilului, iar cea care îl ascundea, Silva S., este mama bebeluşului. Cei doi intenţionau să-şi ducă copilul în Germania şi l-au ascuns pentru că nu aveau documente de călătorie pentru cel mic. Acum, tatăl este cercetat pentru complicitate la tentativă de trecere ilegală a frontierei de stat, iar mama copilului pentru participaţie improprie la tentativă de trecere ilegală a frontierei de stat.