Una dintre cele mai importante valori nationale care s-a pierdut pe drum in ultimii ani este onoarea. Bunul simt. Obrazul subtire. Memoria colectiva nu mai pastreaza in ADN-ul sau germenii respectului fata de sine, fata de ceilalti, fata de profesionalism, fata de succes si – fara a spune vorbe mari – fata de tara. De la descaunarea regimului Iliescu incoace, parca s-a intors totul cu fundul in sus.
Vezi la fiecare colt de strada, hoti care striga “Hotiii!!!”. Auzi la radio politicieni care plang de mila saracilor. Urmaresti la televizor doua-trei tabere mari care se acuza reciproc de propaganda murdara/securism/comunism/coruptie/ceausism/fesenism/manipulare prin presa. Toata lumea vorbeste, cum altfel?, in numele poporului! Partidele de stanga iau masuri de dreapta si viceversa. Imbogatitii sunt social-democrati, minoritarii fac jocuri majoritare.
La marea sarbatoare a sfasierii nationale, presa este invitat special. O presa care a devenit mai mult o unealta in mana “investitorilor” din politica. Nu exista niciun exemplu, nicaieri cum treci granita spre Vest, unde sa rasara atatea televiziuni de stiri/kilometru patrat. De ce? Pentru ca, in lumea aceea pe care o dam mereu exemplu ca reper, un trust media nu poate exista daca nu produce bani, prin meserie libera ca materie prima. La noi insa, unde presa e privita drept maciuca in mana politicienilor, sa pompezi bani in saci fara fund e specialitatea casei. Rezultatul? Aparitia speciei ziaristului de partid si contributia inexorabila la harmalaia nationala.
N-are sens sa ne intrebam care e sursa raului, cine a sadit pacatul originar in samanta democratiei noastre postdecembriste. Altceva e important. Ca tot acest balamuc public sta pe un munte de perdanti si serveste unui numar enorm de mic de profitori.
Ion Iliescu este fara indoiala un rasfatat al timpurilor bezmetice in care traim. A implini
