Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Tot mai multe femei se alătură luptei împotriva preşedintelui sirian: „Bashar, venim după tine!“

Publicat in Adevarul, duminică 3 martie 2013 ·

Puţine sunt femeile din Siria care luptă în războiul civil de partea rebelilor, însă în spatele frontului ele se oferă voluntare să îngrijească răniţii, ajută la procurarea armelor de contrabandă sau la furnizarea de informaţii.

Em Joseph însă este o excepţie printre femeile din provincia siriană Idlib: nu arată şi nici nu se comportă ca ele. În loc să poarte „hijab“, vălul islamic specific femeilor musulmane, ea îşi acoperă capul şi partea de jos a feţei cu un „ keffiyeh“ alb-roşu, o eşarfă pe care de obicei o poartă bărbaţii.

Joseph poartă după ea două grenade. Pe una o ţine în buzunarul stâng al vestei militare, iar pe cealalată în buzunarul gecii bărbăteşti de piele, iar pe umăr are o puşcă de tip Kalasnikov. Singura amprentă a feminităţii o reprezintă rochia lungă până în pământ. Em Joseph are 40 de ani şi luptă împreună cu Brigăzile islamiste Suqoor al-Sham.

Joseph a recunoscut că la început mulţi bărbaţi s-au împotrivit ca ea să li se alăture în luptă, însă ei nu i se pare ciudat că este membră a unităţii islamiste. „Şi în Coran există exemple de femei care au luptat. E ceva ce se găseşte în mine, trimis de la Dumnezeu. A fi femeie sau a fi bărbat nu face nicio diferenţă”, a completat ea.

Liderul unităţii , Khaled Abu Abdullah este întru totul de acord. „Nu suntem suprinşi de sora Em Joseph. Ne-am obişnuit cu personalitatea ei. Am protestat împreună în primele zile de revoluţie şi când a început bătălia a rămas alături de noi“, a spus el.

Femeia îşi petrece mai toată ziua pe front, cu Kalasnikovul în mână, iar din când în când se mai întoarce la bază ca să gătească ceva pentru bărbaţi. Dar pe front este la fel de dură ca bărbaţii şi este hotărâtă să continue să lupte. „Bashar, venim după tine, suntem în spatele tău. Chiar dacă nu vor mai exista barbate, ci doar femei, eu vin după tine”, a fost mesajul pe care

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Posibile riscuri la adresa securității naționale se vor discuta în ședința CSAT

Ziua Constanta acum 51 minute
Pentru data de joi, 28 noiembrie 2024, președintele României, Klaus Iohannis, a convocat ședința Consiliului Suprem de Apărare a Țării. Ședința CSAT va avea loc începând cu ora 14:00, la Palatul Cotroceni. Potrivit Administrației Prezidențiale

Salariul minim brut pe economie crește la 4.050 de lei. Anunțul Guvernului

Ziare.com acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu a anunţat miercuri, 27 noiembrie, că Guvernul majorează în şedinţă salariul de bază minim brut pe ţară garantat în plată de la 3.700 de lei la 4.050 de lei lunar. ”Majorăm astăzi salariul de bază minim brut pe ţară garantat

Doi candidați la prezidențiale au cerut CCR anularea turului 1 al alegerilor. Motivele invocate

Libertatea acum o ora
Curtea Constituțională a României (CCR) a primit cerere de anulare a primului tur al alegerilor prezidențiale din 24 noiembrie 2024, se arată pe portalul instituției.

Explozie într-un bloc din județul Brașov. Un bărbat, aflat în stare gravă, a fost transportat de urgență la spital

Adevarul acum o ora
O explozie s-a produs, miercuri, într-un bloc din Codlea, judeţul Braşov. Un bărbat a suferit răni grave și a fost transportat de urgență la spital. Aproximativ 20 de persoane s-au evacuat din locuințe, în urma incidentului.

Von der Leyen şi-a prezentat Comisia Europeană în Parlamentul European

Ziua Constanta acum 5 ore
"Generaţia noastră de europeni trebuie să lupte încă o dată pentru libertate şi suveranitate", a declarat miercuri, 27 noiuembrie 2024,în plenul Parlamentului European la Strasbourg, preşedinta aleasă a Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, care

Președintele Ungariei, Sulyok Tamás, vizitează Timișoara la evenimentele de celebrare a Revoluției din decembrie 1989

G4Media acum o ora
Cu ocazia împlinirii a 35 de ani de la Revoluția din Timișoara, Fundația Integratio din Timișoara, Consiliul Național al Maghiarilor din Transilvania, Parohia Reformată “Noul Mileniu” și Parohia Reformată din Timișoara-Cetate organizează o serie de

Recomandările Bisericii Ortodoxe Române privind alegerile parlamentare şi prezidenţiale

Mediafax acum 2 ore
Biserica Ortodoxă Română (BOR) are un set de reguli pentru preoţi şi personalul monahal în perspectiva alegerilor din 2024. Sfântul Sinod interzice categoric clerului să se implice în politică şi ameninţă cu sancţiuni pe cei care nu respectă aceste

BREAKING Biserica Ortodoxă Română le cere preoților să nu se implice în campania electorală și să-și păstreze neutralitatea

G4Media acum 3 ore
Biserica Ortodoxă Română cere preoților să dea dovadă de neutralitate în timpul campaniilor electorale și avertizează că “opțiunea politică a preotului va fi exprimată doar prin votul personal secret”. “Clericul sau monahul, care se implică în polit

CNAIR: Au fost deschise încă două spaţii de servicii pe A1, la Miercurea Sibiului

News.ro acum 56 minute
Alte două spaţii de servicii - cu locuri de parcare, staţii de încărcare pentru autovehicule electrice, staţii de carburanţi, magazine şi toalete - au fost deschise pe autostrada A1, tronsonul Orăştie-Sibiu, în zona localităţii Miercurea Sibiului, a

Andrei Ionescu, soţul actriţei Ileana Stana Ionescu, a murit

Mediafax acum 3 ore
„Ne despărţim astăzi cu durere de actorul Andrei Ionescu, cel care ne-a fost coleg şi prieten, şi care a slujit scena Teatrului Naţional din Bucureşti cu talent, modestie, discreţie şi har”, se arată în mesaj. Andrei Ionescu s-a născut pe 17 decembr

Vremea

București
acum

mie.

4°/7°
joi

5°/7°
vin.

5°/9°
sâm.

6°/8°
Iasi
acum

mie.

1°/5°
joi

3°/9°
vin.

3°/8°
sâm.

3°/5°
Constanta
acum

mie.

5°/9°
joi

6°/9°
vin.

9°/12°
sâm.

11°/12°
Cluj-Napoca
acum

mie.

3°/6°
joi

3°/7°
vin.

2°/5°
sâm.

1°/5°
Timisoara
acum

mie.

3°/7°
joi

6°/11°
vin.

5°/8°
sâm.

4°/8°