Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Varujan Vosganian, la “DUPĂ 20 DE ANI”: Ce spune ministrul Economiei despre relaţia cu Victor Ponta şi care sunt planurile pentru Oltchim

Publicat in Gandul, duminică 3 martie 2013 ·

Ministrul Economiei, liberalul Varujan Vosganian, invitatul ediţiei de duminică a emisiunii DUPĂ 20 DE ANI, difuzată de ProTV şi Voyo.ro, a explicat aparentul conflict dintre el şi premierul Victor Ponta, în legătură cu planul guvernamental de restructurări în sectorul bugetar al economiei şi industriilor. El a susţinut că este vorba despre o falsă temă, menită să bage zâzanie în coaliţia de guvernare USL.

“Vi s-a părut că domnul Ponta a sugerat că are vreo neînţelegere? Noi ne înţelegem foarte bine, nu mai sugeraţi neînţelegeri. Eu cu domnul Victor Ponta, de când ne cunoaştem şi cred că sunt 15 ani de atunci, nu am avut nicio divergenţă. Cred că este o temă inventată, fie că se inventează declaraţii de-ale mele la dânsul, fie că dânsului i se spun declaraţii pe care eu nu le-am făcut. Tentativa asta permanentă de a băga zâzanie între miniştrii PNL şi miniştrii PSD, între mine şi primul ministru, până acum s-au dovedit zadarnice. La fel cum s-a încercat până acum între mine şi domnul Constantin Niţă. Noi doi nu avem niciun fel de problemă, am coordonat împreună programul economic al USL”, a declarat Varujan Vosganian la emisiunea DUPĂ 20 DE ANI.

Vosganian a explicat că actul normativ privind restructurările este o lege-cadru ce funcţionează în România din 2006 şi care a fost reînnoită de două ori, iar ultimul termen de reînnoire expira în decembrie 2012. Actul normativ era asumat de guvernarea USL de la bun început, însă Vosganian recunoaşte că premierul nu a fost informat că acest act este lansat în dezbatere publică, pentru că nu se obişnuieşte aşa ceva în astfel de cazuri.

“În procedură, la nivelul Guvernului, sunt sute de acte normative. Guvernul, la nivelul deciziei, are în timpul unui an cam o mie de acte de acest fel. De aceea cred că este greu de presupus ca în momentul iniţierii, primul-ministru să fie informat în legătură cu toate. E

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Planul Roşu de Intervenţie,în Suceava: Două maşini, în care se aflau şapte persoane, s-au ciocnit/ Patru victime erau încarcerate, fiind declarate moarte/ Un copil, găsit mort sub o maşină răsturnată/ Alţi doi copii, la spital - FOTO, VIDEO

News.ro acum 12 ore
Două autoturisme s-au ciocnit, sâmbătă după-amiază, pe DN 2, în judeţul Suceava, în acestea aflându-se şapte persoane. Patru dintre victime, adulte, au fost încarcerate, iniţial trei din ele fiind declarate decedate. Pentru a patra s-au făcut manevr

MAE Alți trei cetățeni români au fost găsiți decedați în Spania în urma inundațiilor. Trei sunt dispăruți

Ziua Constanta acum 9 ore
În continuarea comunicărilor privind situația cetățenilor români din Comunitatea Valenciană - Regatul Spaniei, afectați de inundații, Ministerul Afacerilor Externe informează că, potrivit informațiilor confirmate de către autoritățile spaniole, alți

Joe Biden îl va primi pe Donald Trump la Casa Albă pentru discuții despre tranziția de putere

Ziare.com acum 9 ore
Joe Biden îl va întâmpina pe Donald Trump, viitorul președinte al SUA, miercuri la ora 16:00 GMT, în Biroul Oval, conform anunțului purtătoarei de cuvânt Karine Jean-Pierre, citată de AFP și Agerpres. Biden a promis că va asigura un transfer de pute

Incendiu într-un mall din Alba Iulia, provocat de un copil lăsat nesupravegheat

Ziare.com acum 8 ore
Sâmbătă seara, clienții unui mall din Alba Iulia au fost evacuați de urgență după ce un incendiu a izbucnit în zona de menaj a unui supermarket. Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Alba, Alex Crișan, c

Premier League: FC Liverpool – Aston Villa 2-0

News.ro acum 6 ore
Echipa engleză FC Liverpool a învins sâmbătă seara, pe teren propriu, scor 2-0, formaţia Aston Villa, în etapa a 11-a din Premier League. „Cormoranii” au marcat primul gol al meciului de pe Anfield în minutul 20. Pasă Mohamed Salah şi finalizare Dar

Craiova a prins roşu în obraji, după 3-1 cu Hermannstadt

Mediafax acum 9 ore
În etapa a a 16-a din Superliga de fotbal, Universitatea Craiova a trecut sâmbătă, cu 3-1, de nevoiaşa FC Hermannstadt, pe arena „Ion Oblemenco”. Oaspeţii au deschis scorul prin Chiţu (12), dar s-a intrat la pauză cu o remiză, Kolic egalând din pena

Vladimir Putin a ratificat tratatul de parteneriat strategic cu Coreea de Nord

Ziare.com acum 7 ore
Președintele rus Vladimir Putin a ratificat un tratat care consolidează parteneriatul strategic dintre Moscova și Coreea de Nord, tratat ce include o clauză de apărare reciprocă, relatează Reuters. Acordul a fost semnat de Putin și liderul nord-core

„Crimeea s-a dus!”. Ucraina trebuie să se concentreze pe pace, nu pe teritoriu, spune Bryan Lanza, consilier de rang înalt al lui Donald Trump

News.ro acum 8 ore
Bryan Lanza, strateg al Partidului Republican şi un consilier senior al preşedintelui ales Donald Trump, a explicat la BBC că viitoarea administraţie se va concentra pe obţinerea păcii în Ucraina, mai degrabă decât să permită ţării să-şi recâştige t

Un consilierul al Trump dă frisoane Ucrainei: Crimeea a dispărut

Mediafax acum 10 ore
Donald Trump se aşteaptă ca Zelenski să aibă „o viziune realistă pentru pace” în Ucraina. Un consilier al preşedintelui ales american, Bryan Lanza, a declarat pentru BBC că următoarea administraţie se va concentra mai degrabă pe obiectivul realizări

Un șofer de 83 de ani, care consumase alcool, a lovit o elevă pe trecerea de pietoni, în apropierea școlii, și a fugit de la locul accidentului

HotNews acum 10 ore
O elevă de 14 ani a fost lovită de un autoturism pe o trecere de pietoni aflată în apropierea unei unităţi de învăţământ din Târgu Jiu, şoferul de 83 de ani care conducea maşina părăsind locul accidentului, au anunţat sâmbătă reprezentanţii Inspecto

Vremea

București
acum

dum.

4°/7°
lun.

6°/10°
mar.

6°/8°
mie.

7°/10°
Iasi
acum

dum.

5°/10°
lun.

2°/10°
mar.

5°/10°
mie.

4°/8°
Constanta
acum

dum.

6°/13°
lun.

10°/13°
mar.

9°/12°
mie.

8°/11°
Cluj-Napoca
acum

dum.

1°/9°
lun.

2°/9°
mar.

3°/9°
mie.

3°/8°
Timisoara
acum

dum.

0°/11°
lun.

2°/10°
mar.

4°/10°
mie.

3°/10°