70. Ştefan Munteanu publică în  „Ateneu” nr. 2 din 2013 prima parte a eseului „Vasile Gherasim despre optimismul lui Eminescu”.            Filosof, scriitor, istoric şi critic literar bucovinean, Vasile Gherasim (1893 – 1933), şi.- a creat un sistem  propriu, de orientare energetist – vitalistă, în strânsă legătură cu valenţele etnice. Eseul amintit aduce, în această primă parte, câteva idei, despre Eminescu, ale lui Vasile Gherasim: 1. „pe Eminescu îl venera ca pe un adevărat tutore despre care credea că este „columna pe care se va ridica în viitor templul filosofiei române”; 2. „vocaţia pedagogică a poetului – cugetător”; 3. „firea lui Eminescu nu era să rămână la suprafaţă, ci, întâlnind o problemă, să intre până în miezul ei”; 4. „a fost printre primii care a intuit corect „că nu poate fi înţeleasă filosofia lui Eminescu dacă nu este clarificată relaţia acestuia cu marile spirite universale, printre care şi Schopenhauer”; 5. Eminescu ar trebui scos de sub eticheta „de copil al filosofiei scopenhaueriene” şi să-l gândim şi altfel decât „discipol devotat al lui Scopenhauer”, iar înţelegerea pesimismului eminescian să nu plece numai de la filozofia lui Scopenhauer; 6. O altă cale de înţelegere a pesimismului eminescian, fără s-o excludă pe cea dinspre Scopenhauer, este cea emanată şi de C. Dobrogeanu – Gherea, „cel care crede că pesimismul lui Eminescu este produsul mediului social”.             Prima parte a eseului se încheie cu o modalitate originală  de prezentare a filosofiei scopenhaueriene de către Vasile Gherasim.               71. E bine să  citim această poezie care se intitulează „Poetul” şi este scrisă de Constantin Creţan: „Poetul e asemenea păsării oarbe / Îşi deschide aripile numai atunci / Când deja căderea îl absoarbe / Când cerurile toate îi dau brânci // Şi zboară şui, la întâmplare, / Parcă trasează hieroglife prin văzduh /