La Colegiul Naţional de Informatică „Spiru Haret” Suceava a avut loc sâmbătă, 2 martie, Concursul Interjudeţean de Fizică „Cygnus”, ediţia I, la care au participat 115 elevi (clasele VI-XII), care au reprezentat 33 de unităţi şcolare, din 8 judeţe: Prahova, Bacău, Iaşi, Botoşani, Neamţ, Vaslui, Maramureş şi Suceava. Concursul a constat în rezolvarea a 3 subiecte potrivit programei Olimpiadei Naţionale de Fizică, pe durata a 3 ore. Funcţia de preşedinte a concursului a aparţinut conf. univ. dr. ing. Dan Milici, prodecan al Facultăţii de Inginerie Electrică şi Ştiinţa Calculatoarelor de la Universitatea „Ştefan cel Mare” Suceava. Concursul s-a desfăşurat sub coordonarea şi supravegherea unei comisii alcătuite din 27 de profesori, dintre care 19 din judeţul Suceava.
Competiţia de sâmbătă a demarat printr-o scurtă şedinţă festivă de deschidere şi s-a încheiat cu festivitatea de înmânare a premiilor. Toţi elevii prezenţi la concurs au primit diplome de participare. Juriul a mai acordat 44 de menţiuni şi 23 de premii. Menţiunile au fost compensate prin diplome şi reviste Cygnus, iar premiile au inclus în plus suma totală de 1.520 lei.
Concursul Interjudeţean de Fizică „Cygnus” a luat fiinţă la iniţiativa Inspectoratului Şcolar al Judeţului Suceava şi a Societăţii Ştiinţifice Cygnus – centru UNESCO Suceava, în parteneriat cu Colegiul Naţional de Informatică „Spiru Haret” Suceava, Colegiul Naţional „Ştefan cel Mare” Suceava şi Colegiul Naţional „Petru Rareş” Suceava. Preşedintele Societăţii Ştiinţifice Cygnus – centru UNESCO Suceava, profesorul Victor Şutac, a spus că acest concurs are menirea de a stimula interesul elevilor pentru Fizică, disciplină fundamentală pentru dezvoltarea ştiinţei şi tehnologiei.
La Colegiul Naţional de Informatică „Spiru Haret” Suceava a avut loc sâmbătă, 2 martie, Concursul Interjudeţean de Fizică „Cygnus”, ediţia I, la care a