Cu ocazia vizitei în Egipt din aprilie 1972, Nicolae Ceauşescu a avut prima discuţie oficială cu liderul palestinian. Întâlnirea a fost pregătită de Ştefan Andrei, care susţine că Arafat se afla întâmplător prin Cairo, dorind neapărat să vorbească cu Ceauşescu.

La sfârşitul anilor ’60, secretarul general al PCR avusese relaţii tensionate cu lumea musulmană datorită faptului că nu condamnase Israelul pentru „războiul de şase zile“. Ceauşescu şi-a reevaluat poziţia din motive economice, dorind să aibă acces la pieţele de desfacere din Orientul Mijlociu şi Africa. Liderul de la Bucureşti a susţinut public pentru prima dată cauza palestiniană în decembrie 1969. La solicitarea ONU, România a donat produse şi medicamente pentru ajutorarea refugiaţilor palestinieni în valoare de 120.000 lei valută . În lunile următoare a continuat politica de sensibilizare a lumii arabe. Analizând în şedinţa Prezidiului Permanent al CC al PCR din 16 februarie 1970 problema Orientului Mijlociu, aprecia că politica agresivă a Israelului avea trei componente. Întâi că armata statului evreu lansa raiduri aeriene în ţările vecine, încălcându-le suveranitatea. În al doilea rând, Israelul refuza să aplice rezoluţia ONU din noiembrie 1967 de retragere a trupelor din teritoriile ocupate. În al treilea rând victimă perpetuă a represaliilor israeliene era populaţia palestiniană. În consecinţă, a recomandat Consiliului de Miniştri „rezerve şi reţineri“ în relaţiile cu Israelul şi contactele restrânse la acţiuni diplomatice şi culturale. Pentru a semnala internaţional noua politică, diplomaţii urmau să condamne „cu mai multă fermitate“ represaliile statului evreu contra ţărilor arabe. Un semn ar fi fost şi absenţa ambasadorului României la Tel Aviv o perioadă mai îndelungată, recomandată de Ceauşescu. Ministerul Comerţului Exterior era atenţionat să nu livreze mărfuri strategice, pentru a n