Preluarea puterii de către Ionuţ Negoiţă, bun prieten cu Mircea Lucescu, va influenţa revenirea la clubul ”cîinilor” a doi oameni din preajma antrenorului. Ionuţ Chirilă va fi şeful juniorilor, iar Constantin Anghelache va fi în staff-ul executiv.
Au rămas mai puţin de două săptămîni pînă cînd se vor semna actele ce vor consemna preluarea controlului grupării de către Ionuţ Negoiţă. Aceasta dacă nu vor apărea scurtcircuite neprevăzute. Învestirea cu puteri depline a omului de afaceri de 39 de ani va duce şi la schimbări în staff-ul "cîinilor".
Modificări care atestă implicarea, pe viitor, a lui Mircea Lucescu în organizarea lui Dinamo! Gazeta de ieri anunţa un parteneriat de viitor între bucureşteni şi Şahtior Doneţk, Il Luce fiind şi cel ce l-a recomandat, anii trecuţi, pe Negoiţă acţionarilor din Ştefan cel Mare.
Acum se fac deja demersuri ca fostul preşedinte al dinamoviştilor din anii '80, Constantin Anghelache, unchiul acţionarului, să revină în structurile de conducere ale roş-albilor. Iar Ionuţ Chirilă urmează să fie şeful centrului de copii, el fiind antrenorul care a promovat, în anii '90, mai mulţi jucători la prima echipă, precum Hîldan, Petre, Cezar Dinu sau Tararache. Şi Anghelache, şi Chirilă sînt nu doar apropiaţi ai lui Negoiţă, dar şi oameni de încredere ai lui Mircea Lucescu.
"Nicolae Badea şi George Copos ar fi bine să lase locul altora mai tineri, poate ei au obosit. Pentru a ieşi din situaţia actuală, trebuie oameni noi, cu un alt tip de organizare" (Mircea Lucescu, în ianuarie 2013)
Preluarea puterii de către Ionuţ Negoiţă, bun prieten cu Mircea Lucescu, va influenţa revenirea la clubul ”cîinilor” a doi oameni din preajma antrenorului. Ionuţ Chirilă va fi şeful juniorilor, iar Constantin Anghelache va fi în staff-ul executiv.
Au rămas mai puţin de două săptămîni pînă cînd se vor semna actele ce vor consemna pre