Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Noi locuinţe sociale în Slatina

Publicat in Gazeta Noua, duminică 3 martie 2013 ·

Trei foste grădiniţe şi două etaje ale blocului din Şerpărie, unde se află Palatul Copiilor, vor fi transformate de municipalitate în locuinţe sociale, după ce imobilele au revenit primăriei de la Ministerul Educaţiei.

Prin insistenţele senatorului Darius Vâlcov, Ministerul Educaţiei a dat aviz reîntoarcerii în patrimoniul Slatinei a trei foste grădiniţe şi două etaje ale blocului din Şerpărie, unde se află Palatul Copiilor. Povestea acestor imobile începe în urmă cu trei ani, în 2010, când Primăria municipiului Slatina a început demersurile pe la toţi miniştrii Educaţiei, pentru restituire. În aceste locaţii care au fost date în folosinţă Inspectoratului Şcolar, municipalitatea va realiza locuinţe sociale.

„Noi am cerut să ni se dea înapoi pentru a le fi dată o altă destinaţie, în general, locuinţe sociale. An de an, am avut câte două astfel de adrese sau de fiecare dată când s-a schimbat ministrul şi nu am reuşit, din păcate, să obţinem acest transfer. Bineînţeles că acum, având un alt primar şi cerându-i de fiecare dată să-mi dea temele la zi cu lucrurile care trebuie rezolvate, mi-a pus în faţă acest dosar, cu toate adresele din spate şi cu adresă nouă de înaintare. Miercuri, am avut o întrevedere cu ministrul Educaţiei şi cu secretarul de stat şi vestea bună este că, ieri (joi - n. red.), am fost sunat de secretarul de stat că deja avizul a fost dat. Luni vor veni la Primăria municipiului Slatina”, a declarat senatorul Darius Vâlcov.

Fostul primar de Slatina a ţinut să reamintească faptul că, dacă fostele guverne ar fi avizat mai devreme restituirea acestor imobile, dar şi a altora, ar fi fost mult mai bine.

„Ce bine ar fi fost ca toate acestea să fi revenit mai devreme în patrimoniul primăriei, la fel ca şi unitatea militară. Am spus-o de fiecare dată că dacă unitatea ar fi revenit municipalităţii, în 2005, probabil că p

Articolul in Gazeta Noua >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Curtea de Apel Bucureşti a amânat pronunţarea în procesul în care Călin Georgescu contestă anularea alegerilor

Mediafax acum o ora
Miza este soluţionarea cererii de recuzare a judecătoarei, întrucât Călin Georgescu împreună cu avocaţii au susţinut că aceasta este în conflict de interese şi că nu poate judeca în acest proces, informează Ziarul Financiar. ”S-au făcut câteva cerer

Polițist mort și alți trei răniți după ce o ambarcațiune a IPJ Tulcea s-a izbit de un mal pe canalul Sf. Gheorghe

Libertatea acum 32 minute
Un polițist a murit, luni seară, și alți trei au fost răniți, într-un accident naval care a avut loc pe brațul Sf. Gheorghe, relatează Tulcea noastră. Se pare că oamenii legii, aflați într-o ambarcațiune aparținând IPJ Tulcea, se întorceau din misiu

OMS cere din nou Chinei informații despre originea COVID, la cinci ani de la apariția pandemiei

Ziare.com acum 53 minute
Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) a cerut din nou Chinei - la cinci ani de la începutul pandemiei covid-19 - să împărtăşească datele şi informaţiile de care dispune, în vederea înţelegerii modului în care a început pandemia, relatează AFP. ”Con

Cine este Cătălin Berenghi, bărbatul care a amenințat-o pe judecătoarea din procesul lui Călin Georgescu împotriva CCR

HotNews acum o ora
Bărbatul care a amenințat-o pe judecătoarea de la Curtea de Apel Bucureşti, Cristina Ardeleanu, în procesul intentat de Călin Georgescu împotriva deciziei CCR de anulare a primul tur al alegerilor prezidențiale, este Cătălin Berenghi, un fost luptăt

România elimină controalele în 40 de puncte de trecere a frontierei începând cu 1 ianuarie 2025

Mediafax acum 5 ore
România elimină controalele de frontieră cu Ungaria şi Bulgaria începând cu 1 ianuarie 2025, marcând intrarea efectivă în spaţiul Schengen terestru. Călătoriile spre aceste ţări vor deveni similare cu deplasările în interiorul României.

Peste 92 de tone de petarde şi artificii au fost confiscate în cadrul acţiunii „Pirotehnic”

G4Media acum o ora
Peste 92 de tone de articole pirotehnice au fost indisponibilizate până în prezent în vederea confiscării în cadrul acţiunii „Pirotehnic”, care se desfăşoară în perioada 30 septembrie – 5 ianuarie 2025, au anunţat, luni, reprezentanţii Direcţiei Arm

Cum va fi vremea de Revelion și la începutul anului 2025. Prognoza meteo actualizată

Ziare.com acum 7 ore
Temperaturile medii vor fi oscilante pe parcursul următoarelor două săptămâni, iar probabilitatea de precipitaţii va fi mai ridicată după 3 ianuarie, conform prognozei emise de Administraţia Naţională de Meteorologie pentru intervalul 30 decembrie 2

Dorinel Munteanu, prima reacție după ce a plecat de la Oțelul: „Este cea mai grea decizie din cariera mea sportivă”

Gazeta Sporturilor acum 2 ore
Dorinel Munteanu a decis să vorbească despre . Antrenorul a dezvăluit că acesta a fost cea mai grea decizie din cariera sa.

Răzvan Lucescu a fost suspendat pentru patru luni de către Comisia de Disciplină a federaţiei elene de fotbal / Reacţia clubului PAOK

News.ro acum 3 ore
Răzvan Lucescu, antrenorul român al echipei PAOK Salonic, a fost suspendat luni de către Comisia de Disciplină a Federaţiei de fotbal din Grecia pentru o perioadă de patru luni, după evenimentele petrecute la finalul meciului cu AEK Atena. Sancţiune

Sute de prizonieri, eliberaţi în cadrul unui nou schimb între Ucraina şi Rusia

HotNews acum o ora
Ministerul rus al Apărării a anunţat luni că 150 de militari ruşi au fost repatriaţi din Ucraina, unde fuseseră luaţi prizonieri de forţele ucrainene, în urma negocierilor mediate de Emiratele Arabe Unite. În schimbul lor, Moscova a eliberat, la rân

Vremea

București
acum

lun.

1°/6°
mar.

2°/8°
mie.

2°/9°
joi

3°/10°
Iasi
acum

lun.

1°/6°
mar.

2°/9°
mie.

2°/10°
joi

3°/11°
Constanta
acum

lun.

1°/5°
mar.

2°/8°
mie.

5°/11°
joi

6°/11°
Cluj-Napoca
acum

-2°
lun.

-2°/5°
mar.

-2°/5°
mie.

0°/5°
joi

0°/5°
Timisoara
acum

-1°
lun.

-1°/6°
mar.

-0°/6°
mie.

1°/7°
joi

1°/8°