Între 1 şi 9 martie, românii îşi aleg câte o zi şi spun: “Aceasta e Baba mea”. Cum va fi acea zi, aşa va fi şi norocul în an. Această tradiţie foarte veche, răspândită în tot arealul balcanic - unde au trăit cândva tracii - e legată de mai multe formaţiuni geologice cu forme ieşite din comun. În Munţii Bucegi şi în Ceahlău există câte un complex de stânci numite “Babele”. Un alt complex, mai spectaculos, dar mai puţin cunoscut, denumit tot “Babele”, se află în Buzău. Între 1 şi 9 martie, românii îşi aleg câte o zi şi spun: “Aceasta e Baba mea”. Cum va fi acea zi, aşa va fi şi norocul în an. Această tradiţie foarte veche, răspândită în tot arealul balcanic - unde au trăit cândva tracii - e legată de mai multe formaţiuni geologice cu forme ieşite din comun. În Munţii Bucegi şi în Ceahlău există câte un complex de stânci numite “Babele”. Un alt complex, mai spectaculos, dar mai puţin cunoscut, denumit tot “Babele”, se află în Buzău.
Conform tradiţiei populare româneşti, primăvara calendaristică are nouă zile magice. Intervalul începe cu ziua Mărţişorului, 1 Martie, care este şi ziua primei “babe”. Ultima babă, cea de pe 9 martie, e şi sărbătoarea celor 40 de Mucenici şi a Moşilor de primăvară - când se dă de pomană pentru “hrana”, pe lumea cealaltă, a morţilor familiei. Sărbătorile Moşilor se încheie pe 17 martie. Legenda babelor are corespondent geografic concret în mai multe ansambluri de stânci numite “Babe”, despre care se spune că au fost cândva femei care au înfruntat luna Martie şi au plecat cu oile la păscut pe munte.
Într-o variantă, o Babă este definită astfel: “N-are frică de vreun ger/ Nu-i e frică nici de cer”. Ea a pornit prea din timp cu turma la munte, cântând: “Ţa, ţa, ţa caprele mele/ ţa la munte/ Să facem brânză de frunte”. Martie, supărată, a lăsat- o să urce pe vreme frumoasă, apoi a dat un frig cumplit care a împietrit baba (babele), cu t
