Dosarul aderării la spațiul Schengen este de trei ani una dintre principlele mize europene ale României. Amânarea aderării la spațiul de liberă-circulație este un eșec pentru România și Bulgaria, dar și pentru Europa. Dacă României i se reproșează corupția, iar Bulgariei, criminalitatea organizată, Europa se confruntă cu o creștere a populismelor. O analiză de Luca Niculescu.
In ianuarie 2010, cand Traian Basescu le vorbea ambasadorilor despre “desavarsirea procesului de integrare in UE…prin aderarea la Spatiul Schengen” nimeni nu isi imagina ca acest proces va deveni atat de dificil. Pentru romani si bulgari, aderarea la Schengen era mai mult o chestiune simbolica, ei putand circula oricum liberi in interiorul Uniunii Europene. Nu s-a vorbit prea mult atunci despre declaratia presedintelui, toata lumea gandindu-se ca, la sfarsitul lui 2010, cel mai tarziu in 2011, Bucurestiul si Sofia vor intra in Schengen, o data cu indeplinirea ultimelor proceduri tehnice, asa cum se intamplase si pentru celelalte tari din fostul bloc comunist. Polonia, Ungaria, Cehia intrasera in Schengen in 2007, trei ani mai tarziu dupa aderarea la Uniunea Europeana.
Lucrurile au inceput sa se strice in vara lui 2010. Presedintele francez Nicolas Sarkozy a inceput atunci campania ultramediatizata de repatriere a romilor romani, acuzand Bucurestiul ca nu a facut mare lucru pentru integrarea lor. Pe fundalul degradarii relatiilor dintre Bucuresti si Paris, un ministru francez, Pierre Lellouche, a fost primul care a vorbit despre posibilitatea amanarii intrarii in Schengen a Romaniei. El este cel care face legatura dintre aderarea la Schengen si coruptia de la frontiere, spunand ca degeaba sistemul de protectie a frontierei a fost modernizat (gratie companiei franco-germane EADS), daca vamesii si politistii romani de frontiera sunt in continuare coruptibili. In septembrie 2010, p
