Alegerile parlamentare din Italia au readus în discuţie problema neguvernabilităţii democraţiilor contemporane, în general şi a situaţiei politice din Peninsulă, în special. Şi totuşi, de ce alegerile din Italia ar fi o veste atât de rea ? De ce Mişcarea 5 stele (Il MoVimento 5 Stelle - M5S) a lui Beppe Grillo a produs tânguirea tragico-comică a bocitoarelor "muribundei democraţiei italiene"? De ce votul împotriva politicilor de aus­teritate promovate de Mario Monti este aşa de uşor de catalogat ca populism? Dacă peste 50% dintre alegătorii italieni au votat cu Grillo şi Berlusconi chiar înseamnă că Italia s-a întors spre o stare de spirit mussoliniană?

În fond, ideile şi lamentările privind efectul negativ al intrării "poporului" în politică nu sunt chiar atât de noi. Frica de poporul iresponsabil, emotiv şi manipulabil era deja prezentă de la îndepărtatele începuturi ale democraţiei ateniene. Şi discursul antidemocratic nu a evoluat deloc între timp! Acum 2500 de ani frica de demos dădea naştere unei ideologii pe care o putem urmări pe parcursul istoriei occidentului european trecând prin diferite forme, de la manipularea acelui popolo minuto des­compus moral la sfârşitul evului mediu până la temerea de iresponsabilitatea poporul asistat de astăzi. Există o veche tradiţie a ostilităţii faţă de democraţie, iar argumentele au rămas aceleaşi din vreme lui Socrate. Iar una din cele mai clare atitudini antidemocratice a fost cea exprimată pe la anul 430 înaintea erei noastre de anonimul pe care istoria îl reţine drept Bătrânul Oligarh (confundat multă vreme cu Xenofon). Într-un pamflet în care analiza democraţia ateniană, numit impropriu Republica ateniană (poate fi tradus la fel de bine şi "Constituţia ateniană"), Bătrânul Oligarh critica democraţia atât din punct de vedere moral, ca pe o viziune perversă asupra lumii, cât şi politic, ca o formă eronată de organ