Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Fotbal, Cupa României: Arieşul Mihai Viteazu a mai eliminat o echipă de Liga 4!

Publicat in TurdaNews, duminică 3 martie 2013 ·

Duminică de la ora 14, terenul Cimentul din Complexul Sportiv Poiana a găzduit meciul de fotbal dintre Arieșul Mihai Viteazu, locul 2 în liga a V-a, zona Cluj și Vulturul Mintiul Gherlii, echipă aflată pe locul 8 în liga a IV-a din județul Cluj, din cadrul Cupei României Timișoreana, faza pe județ.

După cum era de așteptat, echipa gazdă nu a avut nu joc ușor în compania unei grupări alcătuite din jucători la vârsta juniorilor republicani A. Încă de la începutul partidei, ospeții au încercat să impună ritmul printr-un joc în forță și viteză. Pe acest fond, la o desincronizare pe axul central al defensivei echipei gazdă, Kerekes a reușit de la circa 6-7 metri, în minutul 15, să trimită mingea în plasa porții lui Ghip.

Avantajul oaspeților pe tabela de marcaj a durat doar 10 minute, deoarece la o acțiune mult mai închegată a echipei gazdă, Flavius Tolomeiu a reușit să restabilească egalitatea, scor cu care a avut să se încheie primul mitan, deși ambele formații au beneficiat de oportunități din care ar fi putut puncta.

Echipa oaspete având de partea ei tinerețea, a reușit să treacă în avantaj la 15 minute de la reluarea părții secunde, prin Retegan, care a șutat de la circa 20 de metri, mingea a fost deviată de un apărător și a intrat în plasă sub privirile neputincioase a lui Ghip.

Din nou echipa gazdă a trebuit să alerge după egalare, care s-a produs în minutul 78, când o centrare peste toată apărarea adversă a ajuns la Simi Gîscă, care de la circa 7-8 metri, lateral stânga, a trimis mingea din cădere în plasa porții echipei vizitatoare.

Pe final de joc se pare că experiența și maturitatea echipei gazdă a dat roade, deoarece la o lovitură de colț executată de pe partea stângă de atac, portarul echipei din Mintiu, în loc să urmărească traiectoria mingii, a sărit pur și simplu pe Sorin Mocan, punându-l la pământ. Centralul întâl

Articolul in TurdaNews >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Coreea de Nord, aliat necondiționat al Rusiei în războiul din Ucraina. Ce promite Kim Jong Un

HotNews acum 39 minute
Liderul nord-coreean Kim Jong Un a declarat diplomaților ruși că țara sa este gata să „sprijine necondiționat” toate acțiunile întreprinse de Moscova pentru a rezolva conflictul din Ucraina, au informat duminică mass-media de stat, în contextul disc

Un tânăr a evadat din închisoare în geanta colegului de celulă care a fost eliberat

HotNews acum o ora
Serviciul penitenciar francez a declarat sâmbătă că a deschis o anchetă după ce un bărbat a evadat ascunzându-se în geanta colegului său de celulă în timp ce acesta părăsea închisoarea, după ce și-a ispășit pedeapsa. Deținutul de 20 de ani a evadat

Firma xAI a lui Elon Musk şi-a cerut scuze după ce chatbotul Grok l-a lăudat pe Hitler

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Compania de inteligenţă artificială a lui Elon Musk, xAI, a prezentat scuze după ce chatbotul său Grok a făcut o serie de comentarii antisemite şi laudative la adresa lui Adolf Hitler la începutul ac

FCSB, doar egal 1-1 cu FC Hermannstadt, în prima etapă a Superligii

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Echipa FC Hermannstat a încheiat la egalitate sâmbătă seara, în deplasare, scor 1-1, cu echipa campioană, FCSB, în prima etapă a Superligii, transmite News.ro. Urmărește cele mai noi producții video

Horoscop pentru duminică, 13 iulie 2025. Se întrezăresc întâlniri si discuții cu prietenii pentru una dintre zodii

Ziua Constanta acum 38 minute
Berbec La finalul acestei saptamani se intrezaresc întâlniri si discutii cu prietenii. Tensiunile mocnesc in umbră, de aceea fii prudent. Ar fi bine sa nu-ti divulgi planurile de viitor, pentru ca unii ar putea sa profite de pe urma lor. Roiește in

Gigi Becali încă așteaptă banii: „Pe mine nu mă păcălește nimeni! Ne judecăm”

Gazeta Sporturilor acum 13 ore
Gigi Becali, patronul FCSB, încă așteaptă banii pentru transferul lui Florinel Coman. E vorba de 5 milioane de euro pentru jucător, plus un milion ca despăgubiri. CONTEXT:

Bogdan Ivan, după ce a trimis Corpul de Control la compania de stat care ar fi acordat bărbaţilor ”spor de femeie”: Nu a primit nimeni acel spor pentru că nu am aprobat acest lucru

News.ro acum 12 ore
Ministrul Energiei, Bogdan Ivan, a afirmat, după ce a trimis Corpul de Control la Societatea de Administrare a Participanţilor în Energie (SAPE) în contextul în care, în spaţiul public, au apărut informaţii că la instituţia respectivă bărbaţii ar pr

SuperLiga: UTA Arad, revenire spectaculoasă cu Universitatea Craiova. Trupa lui Rădoi a condus cu 3-0, dar a fost egalată în minutul 90+13

HotNews acum 12 ore
UTA Arad și Universitatea Craiova au terminat la egalitate, scor 3-3, meciul disputat sâmbătă, pe arena „Francisc Neuman”, în prima etapă din SuperLiga. UTA Arad – Universitatea Craiova 3-3 Echipa antrenată de Mirel Rădoi a deschis scorul în minutul

Iranul spune că va colabora cu Agenţia Internaţională pentru Energie Atomică, dar inspecţiile ar putea fi riscante

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Iranul intenţionează să coopereze cu Agenţia Internaţională pentru Energie Atomică, în ciuda restricţiilor impuse de parlamentul său, a declarat sâmbătă ministrul de externe Abbas Araqchi, subliniind

VIDEO Intervenție a salvamontiștilor, cu un elicopter, pentru o femeie care a căzut 15 metri într-o râpă din Retezat

HotNews acum 11 ore
O femeie care a căzut aproximativ 15 metri în abrupt, sub zona Vârfului Păpușa Mare din zona centrală a Masivului Retezat, a fost preluată de salvatorii montani, a anunțat Salvamont Hunedoara, sâmbătă seară, într-o postare pe Facebook. Potrivit Salv

Vremea

București
acum

21°
dum.

19°/36°
lun.

21°/36°
mar.

23°/38°
mie.

21°/34°
Iasi
acum

19°
dum.

17°/36°
lun.

19°/35°
mar.

18°/33°
mie.

18°/31°
Constanta
acum

24°
dum.

20°/31°
lun.

22°/29°
mar.

23°/29°
mie.

22°/28°
Cluj-Napoca
acum

13°
dum.

13°/31°
lun.

18°/33°
mar.

19°/32°
mie.

18°/28°
Timisoara
acum

19°
dum.

17°/34°
lun.

20°/37°
mar.

22°/33°
mie.

21°/32°