Au mai rămas câteva zile până la nou-programata rundă de negocieri la Bruxelles, pe tema admiterii României şi Bulgariei în mult râvnitul perimetru Schengen. Ca naţie săracă, la margine de lume, jinduim de ani buni să fim acceptaţi în acest spaţiu ordonat, tehnicizat, superinstituţionalizat, civilizat şi prosper, străduindu-ne peste puteri să îndeplinim regulile, cu preţul unor eforturi, şi umane şi financiare, greu de suportat. Numai pentru echiparea şi securizarea graniţelor, bugetul statului a fost grevat cu peste un miliard de euro, gologani nu glumă, care, de fapt, au intrat în teşchereaua firmelor vestice câştigătoare ale licitaţiilor. Încă în urmă cu un an şi mai bine (la putere se aflau, nu „monstruoasa” coaliţie de azi, ci PDL şi guvernele portocalii ale dlui Traian Băsescu) era limpede că toate condiţiile tehnice, stipulate în tratat, erau îndeplinite. Lucru confirmat şi de inspecţiile şi inspectorii trimişi în control pe fruntariile terestre, maritime şi aeriene de către UE. Cu toate acestea, n-am fost acceptaţi. Ni s-au impus, ca şi Bulgariei, standarde suplimentare de ordin politic şi pe Justiţie, ca paravan, ziceau comentatorii proguvernamentali de-atunci, pentru justificarea oponenţei câtorva ţări occidentale. Şi-a impus dreptul de veto şi refuzul, în special, Olanda. Tare s-a mai supărat, la vremea respectivă, preşedintele nostru jucător şi, de facto, premier. Domnia sa a fost pe punctul să dea directivă ca lalelele olandeze şi alte mărfuri din patria polderelor să fie, drept ripostă, oprite la graniţă, să stea acolo şi să putrezească până când domnii de la Haga ne vor privi cu alţi ochi.

De-atunci încoace s-au mai consumat alte câteva termene şi runde, de fiecare dată introducându-ne standarde „politice” pe JAI, pe MCV şi servindu-ni-se câte o amânare, agrementată cu supărările „patriotice” ale dlui Băsescu. Dar după referendumul şi