Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Tatãl liberalilor de dupã 89, va fi adus în Valea Jiului

Publicat in Cronica Vaii Jiului, duminică 3 martie 2013 ·

”Dl. Radu Câmpeanu mi-a spus cã este legat într-un fel anume, special, de Valea Jiului, citadelã a caracterelor puternice. I-am fãcut invitatia de a veni aici, la noi, si s-a arãtat încântat” – Costel Avram, coordonator PNL Valea Jiului.

Pentru a consolida liberalismul pe tãrâmul huilei, presedintele PNL Petrila si coordonatorul liberalilor din Valea Jiului, Costel Avram, s-a apropiat de presedintele fondator al PNL, Radu Câmpeanu, cel care a ”reînviat” liberalismul în politica româneascã de dupã 1989.

”M-am întâlnit cu domnia sa la Bucuresti, am stat de vorbã îndelung si, printre altele dl. Radu Câmpeanu mi-a spus cã este legat într-un fel anume, special, de Valea Jiului, citadelã a caracterelor puternice. I-am fãcut invitatia de a veni aici, la noi, si s-a arãtat încântat. Vreau sã organizez o întâlnire a liberalilor din Valea Jiului cu domnul Radu Câmpeanu, dar vom stabili si un program flexibil cu aceastã ocazie” – a declarat Costel Avram.

Radu Câmpeanu, presedinte fondator al PNL, primul presedinte al PNL de dupã 1989, a fost ales în aceastã functie la 31 martie 1990, la prima Conferintã Nationalã a formatiunii. El fusese desemnat secretar general al partidului, la 6 ianuarie 1990, dupã ce activitatea formatiunii politice fusese reluatã. Radu Câmpeanu a detinut aceastã functie pânã la 28 februarie 1993, când a fost înlocuit de Mircea Ionescu Quintus. În perioada în care Radu Câmpeanu a condus PNL, din partid s-au desprins mai multe aripi: Partidul National Liberal – Aripa Tânãrã (PNL-AT) – 23 iulie 1990; Partidul National Liberal – Conventia Democraticã (PNL-CD) – 29 aprilie 1992.

Prima organizatie PNL din Valea Jiului a fost la Lupeni, iar Radu Câmpeanu însãrcinase pentru asta pe inginerul minier Dragos Vonica, cel care a devenit la primele alegeri de dupã 89, cel mai tânãr consilier judetean. ”Pentru mine, revolutia din 1989 a fost un

Articolul in Cronica Vaii Jiului >>

Citeste si top 10 stiri de azi

SuperLiga: Dinamo, doar remiză cu FC Botoșani. Un gol al „câinilor” a fost anulat

HotNews acum 20 minute
Dinamo Bucureești și FC Botoșani au terminat la egalitate, scor 0-0, meciul disputat luni, pe stadionul „Arcul de Triumf”, în etapa a doua din SuperLiga. Dinamo – FC Botoșani 0-0 Toate ocaziile din prima repriză le-au aparținut „câiniilor”: Musi (‘5

Percheziţii pe scară largă şi arestări ale unor oficiali anticorupţie în Ucraina

News.ro acum o ora
Serviciile de securitate ucrainene au arestat luni funcţionari ai principalei agenţii anticorupţie din ţară şi au efectuat zeci de percheziţii, într-o acţiune pe care agenţia a calificat-o ca fiind excesivă şi care a dus la închiderea efectivă a înt

Ilie Bolojan: „Cât timp voi fi premierul României, voi căuta nu să creez FALII în COALIȚIE”

Gandul acum o ora
Premierul Ilie Bolojan este ferm convins că actuala Colaliție nu este una de conjunctură și va trece testul politic, inclusiv pe pachetul doi posibil asumat. Pe timpul mandatului său, Premierul promite să nu creeze noi falii între PNL și PSD, în spe

BREAKING | A murit actorul Malcolm-Jamal Warner din The Cosby Show. Care a fost cauza decesului

Cancan acum 58 minute
Malcolm Jamal-Warner, actorul, cunoscut mai ales pentru rolul lui Theo din serialul The Cosby Show, a murit duminică, 20 iulie, la vârsta de 54 de ani, în timp ce se afla în vacanță cu familia sa în Costa Rica. Autoritățile au stabilit cauza decesul

Nicușor Dan, despre interferențele Rusiei: „NATO, UE şi Marea Britanie confirmă. Statul român trebuie să vină cu noi probe”

HotNews acum 5 ore
Președintele Nicușor Dan a transmis luni un mesaj în care afirmă că NATO, Uniunea Europeană și guvernul britanic au confirmat, prin declarații oficiale, că Rusia a desfășurat acțiuni de dezinformare și manipulare, precum și agresiuni ciberbetice în

Ghinion teribil pentru CFR Cluj » Cine e posibila adversară din turul 3: traseu infernal în Europa League

Gazeta Sporturilor acum 8 ore
Dacă trece de Lugano în turul 2 preliminar Europa League, în al treilea tur. Portughezii sunt mari favoriți împotriva bulgarilor.

CNAIR impune restricții de tonaj în șase județe din cauza caniculei

HotNews acum 6 ore
Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) anunță că, marți, 22 iulie, vor fi instituite restricții de circulație pentru autovehiculele cu masa totală maximă autorizată mai mare de 7,5 tone, între orele 12:00 și 20:00, în j

VIDEO Radu Miruță a descoperit, „cu mare stupoare”, că Ministerul Economiei deține o clădire cu 54 de birouri și mai multe firme, dar nu a încasat niciun leu chirie de 18 ani

HotNews acum 2 ore
Ministrul Economiei, Radu Miruță, a anunțat luni că o clădire de birouri aflată în administrarea ministerului, situată în București, a fost ocupată timp de aproape două decenii fără ca statul să încaseze vreo chirie, deși spațiile erau închiriate și

Două persoane au murit şi patru au fost rănite în Gorj, după ce autoutilitara în care se aflau s-a răsturnat într-o râpă / A fost activat Planul Roşu de Intervenţie

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Două persoane au murit şi patru au fost rănite într-un accident rutier petrecut, luni seară, în judeţul Gorj. O autoutilitară care circula pe un drum forestier s-a răsturnat la un moment dat într-o r

Ministerul Apărării cumpără şase sisteme de apărare antiaeriană SHORAD-VSHORAD, în valoare de peste 2 miliarde de euro, de la compania israeliană Rafael

Ziarul Financiar acum 3 ore
Ministerul Apărării Naţionale - Direcţia generală pentru armamente, prin CN Romtehnica SA, şi compania israeliană Rafael Advanced Defense Systems Ltd au semnat, vineri, acordul-cadru privind achiziţia sistemelor antiaeriene SHORAD-VSHORAD, valoarea

Vremea

București
acum

30°
lun.

20°/36°
mar.

22°/41°
mie.

23°/37°
joi

21°/39°
Iasi
acum

25°
lun.

19°/32°
mar.

20°/37°
mie.

18°/33°
joi

20°/34°
Constanta
acum

25°
lun.

20°/33°
mar.

22°/34°
mie.

23°/26°
joi

24°/28°
Cluj-Napoca
acum

22°
lun.

17°/31°
mar.

20°/31°
mie.

18°/31°
joi

19°/33°
Timisoara
acum

28°
lun.

19°/39°
mar.

17°/33°
mie.

21°/35°
joi

22°/39°