Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Politologul Giovanni Sartori: „Italienii sunt imbecili. Se vor organiza noi alegeri în curând”

Publicat in Adevarul, duminică 3 martie 2013 ·

Într-un interviu acordat cotidianului spaniol „ABC”, reputatul politolog Giovanni Sartori, laureat al premiilor „Prinţului de Asturia”, a declarat că rezultatele alegerilor din Italia au fost „mai proaste” decât se aştepta şi că italienii vor fi chemaţi din nou la urne, fiindcă noul Parlament „s-a născut mort”.

Sartori este de părere că Italia are nevoie de o nouă lege electorală, „cu un al doilea scrutin, ca în Franţa”. „Într-un al doilea tur, lumea n-ar mai avea de ales între 50 de candidaţi, ci între doi. Sistemul e impecabil şi funcţionează pentru că asigură o majoritate stabilă”, consideră politologul.

Italianul crede că se vor organiza noi alegeri în câteva luni, însă un Parlament credibil se poate forma doar cu o nouă lege electorală.

Sartori a anticipat şi fenomenul Beppe Grillo, al cărui partid a fost „marea surpriză” a alegerilor de săptămâna trecută. „Am fost primul care s-a ocupat de fenomenul Grillo, în urmă cu cinci ani. În «Corriere della Sera» am scris două editoriale avertizând despre ce va veni. Are tehnică şi strategie. Mai mult, e eficient când vorbeşte în piaţa publică. E un om al scenei, ştie să comnunice. A găsit un guru (n.r. -Gianroberto Casalegio, cofondatorul Mişcării Cinci Stele) şi au lansat Mişcarea cu mare succes, dar propunerile sunt, după părerea mea, aproape toate greşite”, a declarat italianul pentru „ABC”.

Grillo are un program irealizabil, iar oamenii trimişi de el în Parlament nu ştiu nimic despre legislaţie şi guvernare, mai spune Sartori.

Politologul nu se teme să-i facă proşti pe conaţionalii săi. „Italienii sunt imbecili. Bineînţeles, nu toţi. Dar majoritatea voturilor arată că votanţii italieni nu ştiu nimic, nu-şi dau seama, se comportă într-un mod «deloc inteligent»”, mai spune Sartori.

Nu este uimit nici de rezultatele obţinute de Silvio Berlusconi, despre care spune că minte şi se cont

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cine a fost liderul Hezbollah, Hassan Nasrallah. Se afla în fruntea teroriştilor din 1992

Mediafax acum 28 minute
Unul dintre membrii fondatori ai grupării formate în urmă cu patru decenii cu ajutorul Iranului, Nasrallah a urcat la conducerea Hezbollah în 1992, conform CNN. El l-a înlocuit pe predecesorul şi mentorul său, Abbas Musawi, în funcţia de secretar ge

Vreme extremă în România: Ploi torenţiale, vânt puternic şi posibil ninsori la munte / Cum se pregătesc autorităţile

Mediafax acum o ora
România se pregăteşte pentru o perioadă de vreme severă. Avertizările meteo acoperă aproape întreaga ţară în următoarele zile. Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis mai multe coduri de avertizare, inclusiv cod portocaliu pentru unele

Cel puţin nouă morţi şi 48 de dispăruţi în largul Canarelor, în naufragiul unei ambarcaţiuni cu migranţi

News.ro acum 46 minute
Cel puţin nouă persoane au murit, iar alte 48 au fost date dispărute după naufragiul unui vapor cu migranţi în apropiere de Insula El Hierro, în arhipelagul spaniol Canare, în noaptea de vineri spre sâmbătă, anunţă salvamarii spanioli, relatează AFP

Extremele vremii, atinse în Capitala: de la căldură la furtună în doar 24 de ore

Mediafax acum 2 ore
Până duminică dimineaţă, cerul va fi variabil, iar vântul va sufla slab până la moderat. Temperatura minimă va fi de 14...16 grade. Spre sfârşitul intervalului vor fi condiţii de ceaţă. De duminică dimineaţă până luni, vremea se va răci semnificativ

Liderul suprem al Iranului, mutat într-o locație securizată, în condiții de securitate sporită, după asasinarea liderului Hezbollah

HotNews acum 58 minute
Ayatollahul Ali Khamenei a fost transferat într-o locație sigură din interiorul țării, cu măsuri de securitate sporite în vigoare, au declarat pentru Reuters doi oficiali regionali de la Teheran. Sursele agenției au precizat că Iranul a fost în cont

Spargere la Ambasada Iordaniei la Paris. Un computer cu date sensibile, un ceas de 15.000 de euro, 12.700 de euro în numerar, două seifuri cu pistoale de colecţie şi un set de chei de la reşedinţa ambasadorului, furate

News.ro acum o ora
Ambasada Iordaniei în Franţa, la Neuilly-sur-Seine, în Hauts-de-Seine, a fost spartă în noaptea de miercuri spre joi, a anunţat Parchetul din Nanterre, iar un computer care conţinea date sensibile a ”dispărut”, potrivit unei surse din cadrul poliţie

Blinken acuză China de susţinerea ”maşinii de război ruseşti” într-o întâlnire cu omologul său chinez Wang Yi în marja Adunării Generale a ONU şi cere Beijingului să înceteze

News.ro acum o ora
Secretarul de Stat american Antony Blinken a acuzat din nou Beijingul de susţinerea ”maşinii de război ruseşti” în Ucraina, într-o întâlnire cu omologul său chinez Wang Yi, în contextul în care cele două puteri rivale încearcă să stabilizeze o relaţ

Proiect USR pentru ca lecţiile de tehnologia informaţiei şi comunicaţii să fie mai atractive - Profesorii vor putea colabora cu experţi din industria IT / Prevederi în PNRR pentru echiparea şcolilor

News.ro acum o ora
Deputaţii USR Diana Stoica şi Alin Apostol au depus un proiect de lege prin care creează posibilitatea ca şcolile să apeleze la experţi din domeniu pentru pregătirea şi perfecţionarea cadrelor didactice, pentru ca elevii să aibă lecţii de tehnologia

O bacterie comună cauzează cele mai multe cazuri de cancer la nivel mondial

HotNews acum 2 ore
Bacteria helicobacter pylori (H. pylori) este agentul patogen responsabil pentru cel mai mare număr de cazuri de cancer la nivel mondial, arată un raport al Asociaţiei Americane pentru Cercetarea Cancerului (AACR), conform News.ro. Când ne gândim la

Șocul trăit de un bărbat care s-a trezit în zorii zilei cu un TIR în casă. Șoferul ar fi încercat să evite un cal

Ziare.com acum 5 ore
Un TIR a intrat sâmbătă dimineaţă, 28 septembrie, într-o casă de pe marginea DN 25, în judeţul Galați. Șoferul a rămas încarcerat. El a declarat că a încercat să evite un cal. Proprietarul casei a suferit un atac de panică, dar nu a fost rănit. ”În

Vremea

București
acum

26°
sâm.

19°/31°
dum.

15°/23°
lun.

12°/15°
mar.

12°/15°
Iasi
acum

25°
sâm.

16°/27°
dum.

11°/19°
lun.

9°/14°
mar.

9°/15°
Constanta
acum

24°
sâm.

20°/24°
dum.

14°/22°
lun.

10°/13°
mar.

11°/17°
Cluj-Napoca
acum

27°
sâm.

16°/27°
dum.

8°/15°
lun.

7°/9°
mar.

7°/13°
Timisoara
acum

28°
sâm.

16°/29°
dum.

11°/17°
lun.

8°/15°
mar.

6°/15°