Așa cum promiteam vineri, începând de astăzi, ziarul nostru va publica în fiecare zi fragmente din lucrarea ,,Studiu sociologic asupra legii 1/2011.Educația și comunitatea”, semnată de Adrian Gorun. Probabil că dacă nu ar fi apărut această carte, nimeni, niciodată, nu şi-ar fi putut imagina că într-un templu al învăţământului se poate consuma întregul concept al termenului numit: Mizerie.
Capitalul academic şi cultura organizaţională
Capitalul academic este, aşa cum am spus, una din componentele capitalului social, având un statut special dat de caracterul elevat al mediului academic.
Capitalul academic exprimă, în esenţă, rezerva de valori comune ale unei comunităţi academice, rezervă ce se tezaurizează în timp, sporind potenţialul axiologic şi fundamentând cultura organizaţională specifică.
Aspectele corelate capitalului academic au fost analizate de noi în cartea „Istoria recentă a capitalului social. Marea Ruptură şi noua matrice existenţială”. Aici reiterăm doar câteva dintre ele spre a facilita înţelegerea situaţiei Universităţii „Constantin Brâncuşi”. Astfel, întărim ideea că elementul esenţial al capitalului academic este încrederea şi că la fel ca în cazul capitalului social, încrederea se exprimă sub forma acceptării şi recunoaşterii de către fiecare membru al grupului a valorilor informale, cât şi sub forma materializării aşteptărilor referitoare la comportamentul celorlalţi în convingeri ce indică realizarea acestor aşteptări. Încrederea exprimă, în esenţialitatea ei, conştiinţa de sine a apartenenţei, ataşamentul fiecăruia la valorile comunităţii academice, satisfacţia apartenenţei. Ea este ferment al prestigiului grupului, atunci când grupul se bucură de recunoaştere, dar poate reprezenta şi un indicator al nonvalorii atunci când prestigiul organizaţiei este scăzut. Mai precizăm că importantă nu este doar împărtăşirea v