Mesajul a fost trimis. Multumesc!

CARNAVAL – Spiderman a tinut astazi locul salvamontistilor pe partia Icoana din Cavnic (VIDEO)

Publicat in eMaramures, duminică 3 martie 2013 ·

Vezi

Pentru a incheia intr-un mod inedit lectiile de schi din acest sezon, micutii schiori din cadrul Clubului Sportiv TuSport Baia Mare au considerat ca astazi, 3 martie, partia Icoana este locul perfect pentru un carnaval pe schiuri. I-au avut alaturi pe parintii lor care s-au costumat de asemenea in personaje care de care mai hazlii. Alaturi de printi, zane sau pirati si-a facut aparitia si un arab, care si-a propus sa investeasca in Cavnic si sa faca partii de schi la standarde europene. Fiind o zi deosebita, persoanele care au avut nevoie de ajutor au fost salvate de Spiderman, cel care le-a dat astazi liber salvamontistilor.

Circa 75 de parinti si copii au participat la cea de a patra editie a carnavalului organizat in Cavnic. Daca ieri, 2 martie, participanţii au incercat sa scoata cel mai bun timp intr-un concurs de schi, astazi, ei au atras atentia celor aflati pe partie prin costumele pe care le-au purtat.

Problema lipsei fondurilor pentru investitii se pare ca si-a gasit rezolvare datorita unui participant la carnaval. Un arab extrem de bogat a fost fermecat de locurile pe care le-a vazut si si-a propus sa investeasca un munte de bani in Cavnic.

„Mi-am luat un moment de repaus dupa atat titei scos si am zis sa vin la schi. O sa investim foarte mult in partii adevarate, fara gheta, ca si acum”, a spus Emil Petrusca.

Salvamontistii si-au putut lua astazi liber, pentru ca persoanele ranite pe partie au primit ajutor de la un supererou. Chiar daca are numai patru ani, faptul ca s-a costumat in Spiderman l-a facut pe Tudor Pap sa isi ia in serios rolul sau de salvator.

„ Vreau sa salvez lumea care cade pe partie. A cazut cineva pe partie si l-am ajutam. Eu nu am cazut si am dat panze”, a spus Tudor Pap. 

Pentru ca trebuia sa imparta cineva dreptatea pe partie, printre pe

Articolul in eMaramures >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Donald Trump a eliminat complet România din programul Visa Waiver! Primele reacții oficiale: „Regretăm această decizie”

Gazeta Sporturilor acum 10 ore
Ministerul Afacerilor Externe şi Guvernul României au anunţat, vineri seară, că Departamentul de Securitate Naţională (DHS) al Statelor Unite a luat decizia de a reconsidera includerea României în programul Visa Waever, chiar dacă România a îndeplin

A fost activat Planul Roșu de Intervenție în urma unui accident rutier între un microbuz și un autoturism, în Dâmbovița

Ziua Constanta acum 16 minute
Un accident rutier grav a avut loc sâmbătă dimineața, 3 mai 2025, pe Drumul Național 71, în localitatea Bâldana, județul Dâmbovița. Un microbuz de transport persoane a intrat în coliziune cu un autoturism, iar în urma impactului, cinci persoane au f

Donald Trump a publicat un portret îmbrăcat în haine de papă, înainte de conclavul de la Vatican

HotNews acum o ora
Președintele american Donald Trump a publicat vineri pe rețeaua Truth Social un portret al său, probabil generat de inteligența artificială, în care apare îmbrăcat în haine papale, după ce a declarat că „i-ar plăcea să fie papă” cu câteva zile înain

Alegeri prezidențiale 2025: Peste 100.000 de români au votat deja în diaspora

HotNews acum 13 ore
Numărul alegătorilor români din afara țării care s-au prezentat la urne pentru turul întâi al alegerilor prezidențiale 2025 a depășit pragul de 100.000, vineri seară, în prima zi a programului de vot în diaspora. Spre comparație, la turul întâi al p

Armata israeliană anunță că a interceptat o rachetă lansată din Yemen. „Sirenele au sunat în mai multe părţi”

Adevarul acum 23 minute
Armata israeliană a anunţat sâmbătă, 3 mai, că a interceptat o rachetă lansată din Yemen, care a declanşat sirene de raid aerian la Ierusalim şi în alte părţi ale țării.

S-a încheiat campania electorală pentru alegerile prezidențiale 2025

Adevarul acum 3 ore
Campania electorală pentru alegerile prezidenţiale de duminică, 4 mai, s-a încheiat sâmbătă, la ora 7.00. Candidații înscriși pentru primul tur de scrutin trebuie să încheie propaganda electorală, potrivit prevederilor legale în vigoare.

Preţurile petrolului, în scădere înaintea reuniunii OPEC+ / Este cea mai mare pierdere săptămânală din ultima lună

G4Media acum 2 ore
Preţurile petrolului au scăzut vineri cu aproximativ 1%, înregistrând cele mai mari pierderi săptămânale de la sfârşitul lunii martie, în contextul în care traderii adoptă o atitudine prudentă înaintea reuniunii OPEC+ privind politica de producţie p

Meciul dintre FC Botoșani și Unirea Slobozia, supravegheat de jandarmi. Ce trebuie să știe spectatorii

Botosani News acum 2 ore
Sâmbătă, 3 mai 2025, de la ora 13:45, pe stadionul Municipal din Botoșani, va avea loc partida de fotbal dintre F.C. Botoșani și Unirea Slobozia, contând pentru etapa a 7-a Play-out a Superligii României. Pentru menținerea ordinii și siguranței publ

Statele Unite aprobă vânzarea către Ucraina de piese de schimb pentru avioane F-16 în valoare de peste 310 milioane de dolari

G4Media acum o ora
Administraţia Trump a anunţat, vineri, că a aprobat vânzarea către Ucraina a pieselor de schimb şi a echipamentelor de formare pentru avioanele de luptă F-16 aprobate pentru livrare de Joe Biden, transmite News.ro. Urmărește cele mai noi producții v

SUA pregătesc sancţiuni împotriva Rusiei din cauza Ucrainei, dar nu este clar dacă Trump le va semna

HotNews acum 2 ore
Oficialii americani au finalizat noi sancţiuni economice împotriva Rusiei, inclusiv măsuri ce vizează sectorul bancar şi energetic, pentru a intensifica presiunea asupra Moscovei să sprijine eforturile preşedintelui SUA Donald Trump de a pune capăt

Vremea

București
acum

18°
sâm.

10°/26°
dum.

15°/28°
lun.

17°/28°
mar.

15°/24°
Iasi
acum

15°
sâm.

9°/26°
dum.

13°/29°
lun.

15°/22°
mar.

10°/16°
Constanta
acum

17°
sâm.

9°/17°
dum.

12°/17°
lun.

12°/18°
mar.

14°/20°
Cluj-Napoca
acum

16°
sâm.

9°/26°
dum.

14°/23°
lun.

13°/21°
mar.

8°/14°
Timisoara
acum

18°
sâm.

10°/27°
dum.

14°/24°
lun.

13°/22°
mar.

9°/14°