Fostul preşedinte Ion Iliescu şi-a sărbătorit duminică ziua de naştere la Ateneul Român, în prezenţa a peste o sută de persoane.
În aceeaşi seară, la Ateneul Român a avut loc şi lansarea cărţii “Ion Iliescu, om şi lider”, redactată pe baza mărturiilor unor apropiaţi ai preşedintelui de onoare al PSD. Potrivit Agerpres, ultimul capitol al cărţii cuprinde texte aparţinând diverselor personalităţi ale lumii politice internaţionale care arată modul în care Ion Iliescu a fost perceput în afara ţării.
La împlinirea a 83 de ani, Ion Iliescu a oferit autografe celor prezenţi şi a relatat unele episoade din viaţa sa. “Am făcut, numai aşa, o punctare a istoriei unei vieţi trăite”, a spus el.
În prezent, fostul şef de stat lucrează la un volum de memorii pe care speră să îl finalizeze până la jumătatea lui 2013, dar şi la o nouă Enciclopedie a Academiei Române care cuprinde un capitol consacrat apelor române.
“Este ideea academicianului Postolache să realizăm o nouă variantă a Enciclopediei României”, a arătat Ion Iliescu, adăugând că “varianta anterioară, coordonată de Dimitrie Gusti, este fără un capitol privind apele României şi am fost solicitat să coordonez un capitol consacrat apelor României. Lucrez cu specialişti în domeniu”, a explicat acesta.
Preşedintele Curţii de Conturi, Nicolae Văcăroiu, a declarat că Ion Iliescu “este într-o formă excelentă”. “Face o vârstă frumoasă, l-aţi văzut că este într-o formă excelentă la 83 de ani, cu toţii ne-am dori să arătăm aşa ca el”.
Potrivit România TV, Iliescu a declarat că a primit multe flori de la prieteni, de la cunoscuţi, dar şi de la preşedintele Traian Băsescu. Printre cei veniţi la Ateneul Român pentru a-l sărbători pe Iliescu s-au numărat şi premierul Victor Ponta, alături de soţia sa, Daciana Sârbu şi fiica acestora.
Întrebat ce ştie fiica sa despre Ion Iliescu, premierul