Așa cum era de așteptat, tăvălugul schimbărilor la vârful instituțiilor deconcentrate a început din luna martie. Agenția Națională a Funcționarilor Publici a scos la concurs primele posturi de conducere din instituțiile deconcentrate din teritoriu.
Astfel, între 4 și 6 martie, va avea loc examenul pentru ocuparea funcției de comisar șef al Comisariatului Județean la Gărzii de Mediu Neamț, concurs la care s-a înscris o singură pesoană, și anume Petrariu Iftimie. De menționat faptul că, anul trecut, fostul comisar șef Neculai Bucșă, aflat la conducerea instituției timp de trei ani, a fost înlocuit cu interimarul Cătălin Diaconu, care nu și-a depus candidatura pentru ocuparea acestei funcții.
Pe 5 martie, tot Agenția Națională a Funcționarilor Publici va organiza concurs pentru ocuparea funcției de director al Agenției pentru Protecția Mediului Neamț, funcție deținută, în momentul de față de Eduard Corduneanu.
Pe 1aprilie va fi scoasă la concurs și șefia Agenției pentru Plăți și Prestații Sociale Neamț, unde cel mai vehiculat nume a fost al candidatului Leonard Vacaru, actualul șef al organizației PSD Roman.
Așa cum era de așteptat, tăvălugul schimbărilor la vârful instituțiilor deconcentrate a început din luna martie. Agenția Națională a Funcționarilor Publici a scos la concurs primele posturi de conducere din instituțiile deconcentrate din teritoriu.
Astfel, între 4 și 6 martie, va avea loc examenul pentru ocuparea funcției de comisar șef al Comisariatului Județean la Gărzii de Mediu Neamț, concurs la care s-a înscris o singură pesoană, și anume Petrariu Iftimie. De menționat faptul că, anul trecut, fostul comisar șef Neculai Bucșă, aflat la conducerea instituției timp de trei ani, a fost înlocuit cu interimarul Cătălin Diaconu, care nu și-a depus candidatura pentru ocuparea acestei funcții.
Pe 5 martie, tot A