Două persoane au murit şi alte două au fost rănite într-un accident rutier care a avut loc, duminică dimineaţă, în comuna Căşeiu, judeţul Cluj, după ce o maşină s-a izbit de un cap de pod şi s-a răsturnat.
Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Cluj, Andrei Biriş, a declarat, duminică dimineaţă, pentru Mediafax, că maşina implicată în accident era înmatriculată în Republica Moldova, toţi cei patru ocupanţi fiind străini.
"Două persoane au decedat şi alte două au fost rănite în urma unui accident rutier care a avut loc în comuna Căşeiu, judeţul Cluj, pe DN 1C, după ce o maşină înmatriculată în Republica Moldova a ieşit de pe carosabil, s-a izbit de un cap de pod şi s-a răsturnat. În urma impactului, au decedat un bărbat şi o femeie, ambii din Republica Moldova, iar cele două persoane rănite, una din Republica Moldova şi cealaltă din Slovacia, au fost transportate la Spitalul Municipal Dej", a spus Biriş.
Poliţia a declanşat o anchetă pentru a stabili cu exactitate cauzele care au dus la producerea accidentului, primele cercetări arătând că ar fi fost vorba despre neadaptarea vitezei la condiţiile de drum.
ISU Cluj a intervenit la accident cu o maşină de descarcerare şi o ambulanţă SMURD cu trei echipaje medicale.