Centrul de Prevenire, Evaluare şi Consiliere Antidrog în parteneriat cu Colegiul Naţional „Doamna Stanca” vor începe, azi, de la ora 11.45, lansarea proiectului de prevenire a consumului de tutun, alcool şi droguri „Necenzurat”. Acest proiect de prevenire a consumului de droguri este destinat populaţiei şcolare de 12-14 ani, bazat pe modelul influenţei sociale şi pune accent pe formarea abilităţilor sociale ale elevilor, şi care implică atât profesorii cât şi părinţii. Între 2009-2011 proiectul s-a implementat în paralel în cinci ţări: România, Croaţia, Lituania, Kyrgystan şi Federaţia Rusă. În România au fost incluşi în acest proiect peste 2500 elevi, 80 cadre didactice, părinţi, inspectori şcolari, directori de şcoli, reprezentanţi ai autorităţilor centrale şi locale. Proiectul se bazează pe modelul comprehensiv al influenţei sociale, este interactiv şi integrează abilităţi de viaţă şi convingeri normative. Obiectivul general al programului este formarea la copiii de 12-14 ani a unor abilităţi de viaţă necesare luării unor decizii informate, corecte şi responsabile în legătură cu consumul de tutun, alcool şi droguri. Grupul ţintă îl reprezintă adolescenţii cu vârste cuprinse între 12 şi 14 ani, aceasta fiind vârsta când aceştia pot începe să experimenteze drogurile, în special fumatul, consumul de alcool sau consumul de canabis. Proiectul se va desfăşura în rândul elevilor de clasa a VII-a din cadrul Colegiului Naţional „Doamna Stanca”, având 12 sesiuni, prima fiind în cursul zilei de azi, între orele 12.00-13.00. Obiectivele specifice reprezintă formarea de abilităţi de viaţă sănătoasă în rândul elevilor de clasa a VII-a, consolidarea relaţiilor familiale, controlul şi soluţionarea conflictelor, exersarea comunicării în familie şi formarea de atitudini potrivite cu privire la consumul de droguri, în special alcool şi tutun, materialele proiectului, man