La Cluburile vârstei a treia din municipiul Târgu-Jiu au fost organizate, de 1 Martie, petreceri cu muzică, suc şi prăjituri, participantele la evenimente primind flori şi mărţişoare din partea edililor.
Ziua de 1 martie nu a trecut neobservată pentru pensionarele din municipiul Târgu-Jiu, cărora municipalitatea le-a pregătit mai multe surprize. La cele patru Cluburi ale vârstei a treia din municipiu, pensionarii s-au întâlnit pentru a-şi petrece ziua împreună, iar doamnele au primit mărţişoare de la reprezentanţii Primăriei Târgu-Jiu. Doamnele trecute de prima tinereţe au primit cu bucurie mărţişorul de la primăriei şi au spus că aşteaptă surprizele de 8 martie: „Ne-am bucurat, cum să nu. Pentru noi contează foarte mult atenţia primită. Am venit la club pentru a ne întâlni unii cu alţii, am mâncat prăjituri. Este o modalitate foarte plăcută de a petrece ziua de 1 martie”, a spus una dintre pensionare. „Se păstrează tradiția începută cu mai bine de 10 ani în urmă. Am împărțit 350 de mărțișoare pensionarelor de la Cluburile vârstei a treia. Primăria Târgu-Jiu nu îi uită și le face câte o bucurie cu ocazia acestor zile cu semnificație deosebită. În fiecare zi, aici, la Cluburile vârstei a treia vin sute de pensionari care își petrec o mare din timp aici”, a spus Teodora Ciobanu, șefa Direcției de Protecție Socială din cadrul Primăriei Târgu-Jiu.
La Cluburile vârstei a treia din municipiul Târgu-Jiu au fost organizate, de 1 Martie, petreceri cu muzică, suc şi prăjituri, participantele la evenimente primind flori şi mărţişoare din partea edililor.
Ziua de 1 martie nu a trecut neobservată pentru pensionarele din municipiul Târgu-Jiu, cărora municipalitatea le-a pregătit mai multe surprize. La cele patru Cluburi ale vârstei a treia din municipiu, pensionarii s-au întâlnit pentru a-şi petrece ziua împreună, iar doamnele au primit mărţiş