Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ministrul Economiei: “Noii acţionari ai Mechel mi-au prezentat un plan de reorganizare. Vor să apeleze şi la resurse bancare pentru relansarea producţiei”

Publicat in Adevarul, duminică 3 martie 2013 ·

Ministrul Economiei, Varujan Vosganian, a susţinut că noii proprietari ai Mechel, care deţin şi fabrica de la Câmpia Turzii, vor să reorganizeze combinatele din România şi să relanseze producţia. Ei s-au plâns de concurenţa neloială a micilor firme care nu plătesc TVA.

Ministrul Economiei Varujan Vosganian, prezent duminică, în emisiunea “După 20 de ani”, de la Pro TV, a susţinut că noii proprietari ai companiei Mechel, care are fabrici la Câmpia Turzii, Târgovişte şi Buzău, vor să reorganizeze şi să relanseze producţia. “Am vorbit cu noii acţionari de la Mechel şi mi-au prezentat un plan de reorganizare, în mai multe etape. Mi-au spus că vor apela şi la resurse bancare pentru aceasta. Le-am cerut să mai avem o discuţie la mijlocul lunii martie pentru a-mi prezenta planurile finale”, a arătat Ministrul Economiei.

În urmă cu câteva zile sute de muncitori disponibilizaţi de la Mechle Câmpia Turzii au ieşit în stradă şi şi/au cerut drepturile salariale neîncasate – 3 salarii compensatorii şi bonuri de masă. Noii acţionari au promis că vor vira banii până în 14 martie. În urmă cu circa o lună, Mechel a fost vândut cu 52 de euro.

Noul plan de afaceri

Întrebat dacă noul prorpietar are un nou plan de afaceri, Vosganian a susţinut că problema n-ar fi dispariţia cererii pe piaţă, ci concurenţa neloială: "Apar firme mici care aduc oţel beton la preţ mai mic şi apoi dispar fără să plătească TVA. Piaţa aceasta e la circa 100.000 de tone, 15% din întreaga piaţă. Am adresat Ministerului Finanţelor o rugăminte să evalueze şi să stopeze acest fenomen".

Discuţii cu ambasadorul Rusiei

Vosganian a adăugat că a avut consultări atât cu ambasadorul Rusiei la Bucureşti, cât şi cu ambasadorul României la Moscova, pe teme privind Oltchim şi combinatele din România ale grupului rus Mechel, care de curând au fost vândute

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Mihaela Rădulescu, prima declarație după moartea partenerului său în accidentul de parapantă: „Felix, ai fost atât de iubit”

HotNews acum 2 ore
Mihaela Rădulescu a transmis vineri seară un mesaj pe Instagram la o zi după ce partenerul său, sportivul Felix Baumgartner, a avut un accident de parapantă în Porto Sant’Elpidio, pe coasta Adriaticii. „Nu-mi ies cuvintele acum. Dar sunt recunoscăto

Nicuşor Dan, despre bărbatul căutat de 11 zile pentru crimă: „O imagine proastă pentru Poliţia Română”

HotNews acum 27 minute
Imaginea Poliţiei Române nu este una bună, în condiţiile în care nu a fost găsit principalul suspect în cazul crimei din Mureş, bănuit că şi-a ucis concubina după care i-a dat foc casei, a afirmat președintele Nicușor Dan într-o conferință de presă

MAE Semnarea Planului de Acțiune pentru o cooperare bilaterală consolidată între România și Republica Federală Germania

Ziua Constanta acum 4 ore
Ministrul Afacerilor Externe Oana Țoiu a semnat vineri, 18 iulie 2025, la Berlin, alături de secretarul de stat din cadrul Ministerului federal german al Afacerilor Externe, Géza Andreas von Geyr, Planul de Acțiune pentru o cooperare bilaterală cons

Premierul Bolojan a anunțat pachetul de măsuri în administrațiile locale: „Vom avea un număr maxim de angajați ai primăriilor și ai consiliilor județene” (video)

Press Alert acum o ora
Premierul Ilie Bolojan și ministrului Dezvoltării, Cseke Attila, au susținut vineri o conferință de presă în care au vorbit despre al doilea pachet de măsuri fiscale pe care Guvernul îl pregătește. Executivul va impune în perioada următoare un număr

Horoscop 19 iulie 2025. ZODIA care are parte de o mărire de salariu

Cancan acum 3 ore
Horoscopul zilei de sâmbătă, 19 iulie 2025. Află ce îți rezervă astrele! Vei simți o energie nouă care te va impulsiona să iei decizii importante. Fii atent la oportunitățile de la locul de muncă și nu ezita să îți exprimi opiniile. Relațiile apropi

UPDATE - Nicuşor Dan: Salut punctele de vedere prin care NATO şi UE au vorbit expres de influenţa rusă în România şi în alegerile din România / Merz: Alegerile din România, influenţate masiv de entităţi din Rusia - VIDEO

News.ro acum 5 ore
Preşedintele Nicuşor Dan, care face, vineri, o vizită în Germania, s-a referit la mesajele NATO şi UE care au condamnat activităţile cibernetice ostile desfăşurate de entităţi subordonate Serviciului Militar de Informaţii al Federaţiei Ruse şi îndre

Ilie Bolojan anunță vineri ce conține pachetul de măsuri pentru reforma administrației locale / Tot azi, anunț privind reorganizarea Cancelariei premierului

HotNews acum 13 ore
Premierul Ilie Bolojan va susține vineri, 18 iulie, o conferință de presă în care va prezenta măsurile din pachetul care se lucrează pentru reforma administrației publice locale. Conferință de presă va fi susținută de la ora 17.00 de Bolojan și de m

Bursucu revine pe micile ecrane! Cu ce post TV a semnat fostul prezentator de la Kanal D

Cancan acum 2 ore
Surpriză în televiziune! Bursucu revine pe micile ecrane după o pauză de mai bine de jumătate de an. Prezentatorul și-a dat demisia de la Kanal D la începutul lui 2025, iar de atunci s-a preocupat doar de propriul podcast. Ei bine, acum va putea fi

Trei românce vor fi în semifinale, la Iași, premieră în turneele WTA / Jaqueline Cristian s-a alăturat Soranei Cîrstea şi Irinei Begu

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Jucătoarea română de tenis Jaqueline Cristian (foto) s-a calificat vineri în semifinalele turneului WTA 250 Iaşi Open, acolo unde va juca împotriva Irine Begu. Este pentru prima oară când în semifina

Ilie Bolojan propune reducerea numărului de polițiști locali și dispecerate comune cu Poliția Națională

Ziua Constanta acum 4 ore
Prim-ministrul Ilie Bolojan a susținut, vineri, limitarea numărului de polițiști locali, dar și organizarea unor dispecerate comune pentru echipajele Poliției Locale și ale Poliției Naționale. Prim-ministrul Ilie Bolojan a susținut, vineri, limitare

Vremea

București
acum

21°
vin.

15°/28°
sâm.

17°/32°
dum.

20°/36°
lun.

24°/39°
Iasi
acum

17°
vin.

17°/22°
sâm.

16°/27°
dum.

16°/31°
lun.

17°/33°
Constanta
acum

22°
vin.

17°/29°
sâm.

19°/28°
dum.

20°/28°
lun.

23°/32°
Cluj-Napoca
acum

18°
vin.

14°/21°
sâm.

16°/25°
dum.

17°/30°
lun.

18°/32°
Timisoara
acum

20°
vin.

13°/26°
sâm.

16°/30°
dum.

18°/35°
lun.

21°/39°