Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Acoperişul unei case din Ploscuţeni s-a făcut scrum

Publicat in Monitorul de Vrancea, marți 5 martie 2013 ·

O familie din Ploscuţeni a rămas fără acoperiş deasupra capului, după ce locuinţa i-a fost cuprinsă de flăcări. Apelul la 112 a fost făcut ieri dimineaţă, la ora 3.40, fiind anunţată producerea unui incendiu la locuinţa lui Gheorghe M..

Două echipaje din cadrul Secţiei de Pompieri Adjud, cu două autospeciale de lucru cu apă şi spumă, s-au deplasat imediat la faţa locului pentru localizarea şi lichidarea flăcărilor, intervenţia desfăşurându-se în colaborare cu Serviciul Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă Ploscuţeni. „La sosirea la locul intervenţiei, flăcările se manifestau cu violenţă la acoperişul imobilului şi la bunurile din patru camere de locuit. În urma incendiului au ars acoperişul, construit din lemn cu învelitoare de azbociment, pe o suprafaţă de aproximativ 60 metri pătraţi, obiecte de mobilier, bunuri de uz casnic şi gospodăresc. În urma verificărilor efectuate, s-a constatat că evenimentul a fost, cel mai probabil, provocat de un coş de fum deteriorat”, a explicat locotenent Cristina Duţă, purtătorul de cuvânt al ISU Vrancea.

Paramedicii de pe echipajele SMURD au avut şi ei mai multe intervenţii. În zilele de 2 şi 3 martie, aceştia au ajutat 11 persoane care au avut nevoie de îngrijiri medicale. Oamenii care au cerut ajutorul paramedicilor aveau probleme respiratorii, afecţiuni cardiace sau suferiseră diferite traumatisme. După ce le-au acordat primul ajutor, paramedicii i-au dus pe pacienţi la unităţile de primire urgenţe din cadrul spitalelor din Panciu, Adjud şi Vidra pentru a primi îngrijiri medicale de specialitate.

O familie din Ploscuţeni a rămas fără acoperiş deasupra capului, după ce locuinţa i-a fost cuprinsă de flăcări. Apelul la 112 a fost făcut ieri dimineaţă, la ora 3.40, fiind anunţată producerea unui incendiu la locuinţa lui Gheorghe M..

Două echipaje din cadrul Secţiei de Pompieri Adjud, cu

Articolul in Monitorul de Vrancea >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Roxana Mînzatu a depus oficial jurământul în fața Curții de Justiție a UE. Ea și-a exprimat angajamentul în calitate de membră a Comisiei Europene VIDEO

Ziare.com acum o ora
Roxana Mînzatu, reprezentantă a României și vicepreședinte al Comisiei Europene, a depus luni, 27 ianuarie, jurământul în cadrul Angajamentului Solemn al membrilor Colegiului, în fața Curții de Justiție a Uniunii Europene. Mînzatu și-a exprimat anga

Crin Antonescu, despre furtul tezaurului dacic din Olanda: „O traumă. Extremiștii încearcă să profite”

HotNews acum 41 minute
Furtul pieselor de patrimoniu național din muzeul din Assen, Țările de Jos, reprezintă o lovitură majoră pentru identitatea culturală a României, afirmă Crin Antonescu, candidatul coaliției de guvernare la președinția României. „Este încă o traumă (

Marius Tucă Show începe marți, 28 ianuarie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: Victor Ponta

Cancan acum o ora
Invitatul zilei este Victor Ponta, deputat, fost premier al României. Emisiunea o puteți urmări pe canalul de YouTube Gandul și live pe TikTok ”Tineți aproape!”

Fake news dezmințit de Jandarmeria Română. Niciun jandarm nu a demisionat după ce și-a întâlnit părinții la un protest din Capitală

Ziare.com acum 2 ore
Afirmațiile recente vehiculate pe rețelele de socializare, potrivit cărora un jandarm aflat în dispozitivul de ordine publică la un miting din Capitală și-ar fi dat demisia după ce și-a întâlnit părinții la protest, sunt complet false, a anunțat lun

Aplicația chinezească de inteligență artificială susține că a fost victima unui atac cibernetic la scară largă / Ce este „DeepSeek”

HotNews acum 2 ore
După o deschidere masivă pe piața de pe Wall Street, startup-ul chinezesc DeepSeek a anunțat luni că a fost victima unui atac cibernetic „la scară largă”, scrie Reuters. „Din cauza atacurilor malițioase la scară largă asupra serviciilor DeepSeek, în

Calendarul ortodox – aplicație lansată de Patriarhia Română pentru telefoanele cu Android și iOS

Libertatea acum 4 ore
Patriarhia Română a lansat aplicația „Calendarul Ortodox” pentru telefoanele Samsung și iPhone, destinată românilor care doresc informații despre sărbători religioase, viețile sfinților și rânduielile liturgice zilnice, potrivit comunicatului de lun

UPDATE - Lucian Romaşcanu (PSD) spune că pentru expoziţia de la Drents Museum nu a existat un HG, conform ordonanţei promovate chiar de ministrul Culturii: Turcan trebuie să dea urgent câteva explicaţii / Ce prevede ordonanţa/ Replica Ralucăi Turcan

News.ro acum 9 ore
Preşedintele CJ Buzău, Lucian Romaşcanu, fost ministr al Culturii, spune că pentru expoziţia de la Drents Museum, de unde au fost furate pese din Tezaurul României, nu a existat un HG, conform Ordonanţei promovate chiar de ministrul Culturii, el adă

Mihail Neamțu: Călin Georgescu este „un globalist, pocăit şi întors la un soi de autohtonism hrănit din discursurile unor lideri culturali”

HotNews acum 3 ore
Deputatul Mihail Neamţu (AUR) a afirmat luni că fostul candidat la președinție Călin Georgescu nu este antisistem, ci „un globalist, pocăit şi întors la un soi de autohtonism care este hrănit din discursurile unor lideri culturali”. „Eu sunt mult ma

Comisia de la Veneția despre anularea alegerilor prezidențiale din România: „Dovedirea încălcării legii prin campanii online și social media este deosebit de dificilă”

Libertatea acum 4 ore
Comisia de la Veneția a publicat un raport detaliat cu privire la anularea alegerilor prezidențiale din România, o decizie fără precedent luată de Curtea Constituțională în decembrie 2024. Raportul subliniază nevoia de transparență și reglementări c

Crin Antonescu a avut blocat postul de profesor timp de 24 de ani. L-a întrecut pe Iohannis, care l-a avut blocat 17 ani

Ziare.com acum 2 ore
Crin Antonescu, candidatul comun al coaliției PSD-PNL-UDMR la alegerile prezidențiale din 4 mai 2025, a avut blocat postul de profesor la cel mai bun liceu din Tulcea timp de 24 de ani. Este vorba de un post de profesor titular de Istorie, conform i

Vremea

București
acum

lun.

5°/12°
mar.

7°/14°
mie.

8°/15°
joi

8°/13°
Iasi
acum

lun.

3°/12°
mar.

2°/15°
mie.

6°/15°
joi

7°/12°
Constanta
acum

lun.

7°/11°
mar.

6°/11°
mie.

8°/13°
joi

9°/13°
Cluj-Napoca
acum

lun.

2°/10°
mar.

1°/13°
mie.

6°/11°
joi

6°/9°
Timisoara
acum

lun.

4°/14°
mar.

4°/15°
mie.

9°/14°
joi

8°/13°