Mai realist și mai precis, trebuia să scriu în titlu: „Nerespectarea Legii nr. 422/2001, în Arad, orașul cu arhitectura specială, cu ansambluri demne de orice capitală europeană”. Este orașul care frapează vizitatorii și turiștii, și care uimește, în același timp, prin senzația de abandonare a fațadelor. Fotografia care cuprinde bulevardele în ansamblu, de la distanță, și pe care nu se menționează orașul, poate sugera Viena, Parisul și orice oraș european. Luate separat grupuri de clădiri, la care se văd locurile ornamentelor căzute, tencuiala lipsă, cablurile ce sufocă frumosul, cofrete ostentative și țevile de gaz, burlane și streșini ciuruite de rugină, ce fac ca apa de ploaie să curgă șiroaie, asfaltul ce s-a ridicat până să acopere ferestrele pivnițelor și în final porțile în paragină, afișele care în cel mai mare dispreț acoperă fațadele, toate acestea dovedesc nepăsarea și lipsa de demnitate.
Uneori mă întreb cum este posibil ca în toate jurămintele electorale și de circumstanță, politicienii să sugereze imagini de viitor ale Aradului, după tipicul „viitorului de aur”, cu largi bulevarde și ogoare nesfârșite semănate cu cereale hibride, și sonde aureolate de razele soarelui, printre brazii falnici ai pădurilor seculare, fără să bage de seamă că orașul a devenit periculos din cauza ornamentelor ce pot să le cadă-n cap, cu străzi și bulevarde, capcane pentru pietoni și autoturisme, cu șantiere începute și abandonate. Și culmea, noi cetățenii credem, îi votăm , iar cei ce s-au săturat de gogoși și mititei cu iarbă verde, au reacții inverse, în loc să voteze cu NU, mai bine nu vin la vot, zicând că protestează. În fond, așa ne trebuie, fiecare dintre noi, alegătorii, avem parte de conducătorii pe care-i merităm. Eu m-am săturat de politică, gata, și trec mai departe la urbanism.
Știți care-i rubrica aproape permanentă în ziarele noastre? Știți ca
