Apariţia, în anul 2003, a cărţii „Credinţa noastră este viaţa noastră. Memoriile Cardinalului dr. Iuliu Hossu” (Editura Viaţa Creştină) vine să lumineze una dintre cele mai mari drame din perioada comunistă: interzicerea Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolică.
După modelul impus de Stalin, în 1946, în Ucraina, Biserica Română Unită a fost scoasă în afara legii, de către statul comunist, prin Decretul nr. 358 din 1 decembrie 1948, iar patrimoniul acesteia a trecut, în mare măsură, în folosinţa Bisericii Ortodoxe Române. Cu câteva zile înainte de emiterea decretului, toţi ierarhii Bisericii Unite au fost arestaţi, sfârşindu-şi viaţa în închisorile comuniste sau în domiciliu forţat. Mai mult decât atât, au fost arestaţi şi foarte mulţi preoţi şi călugări greco-catolici.
Rolul Bisericii Unite în realizarea Unirii de la 1918 a fost esenţial, fie şi dacă ne referim doar la Şcoala Ardeleană. Aşa cum scria dr. Iuliu Hossu, Episcop de Gherla, căruia i-a revenit atunci onoarea de a citi în faţa mulţimilor adunate la Alba Iulia „Hotărârea de Unire a Transilvaniei cu România”, „dacă nu era Unirea religioasă de la 1700, nu era nici Adunarea de la Blaj de la 3/15 mai 1848, unde s-a strigat: «Vrem să ne unim cu Ţara!», şi fără aceasta nu era nici Unirea de la 1918”.
Memoriile Cardinalului dr. Iuliu Hossu se prezintă sub forma a trei caiete şi privesc perioada cuprinsă între anul 1947 şi sfârşitul anului 1961, când Sfinţia Sa se găsea în domiciliu obligatoriu la mănăstirea ortodoxă Căldăruşani, unde avea să rămână până la moarte, în 1970. Ar trebui subliniată aici, o dată mai mult, complicitatea Bisericii Ortodoxe Române cu regimul comunist, faptul că unele schituri şi mănăstiri subordonate Patriarhiei de la Bucureşti au fost transformate în adevărate lagăre şi închisori pentru ierarhii şi preoţii uniţi.
Îndurând cu stoicism torturile şi foamea închi
