Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Speculatorii au început prudent săptămâna

Publicat in Bursa, marți 5 martie 2013 ·

După debutul promiţător al lunii, prima şedinţă a săptămânii în curs a adus o scădere a interesului speculatorilor şi diminuarea lichidităţii. Numărul contractelor încheiate până la ora 17.00 era de numai 271, iar valoarea acestora se situa puţin peste 3 milioane lei.

Derivatul pe indicele Dow Jones era, după şapte ore, cel mai speculat simbol, cu 145 de contracte pe scadenţa martie. Cotaţia futures de la Sibiu a indicelui se afla în teritoriu negativ, depreciindu-se cu 29 de puncte, la 14.040 puncte. Pentru scadenţa iunie numărul contractelor era de numai 12 iar cotaţia creştea cu 15 puncte la 13.950 puncte. Participanţii au stat cu ochii şi pe pieţele externe, în speranţa apariţiei unor ştiri cu efect asupra volatilităţii. În SUA, futures-ul pe acţiuni indica deprecieri după ce serviciile industriale din China au încetinit şi după ce politicienii americani au semnalat că reducerile de cheltuieli guvernamentale vor continua timp de câteva săptămâni, înainte să se ajungă la o rezoluţie privind bugetul.

Pe piaţa valutară, jocul cererii şi ofertei a adus un euro în scădere faţă de dolar. Pentru martie, investitorii din piaţă au stabilit, conform datelor de la ora 17.00, un preţ de cotare de 1,29980 USD pentru moneda unică, scăderea cotaţiei fiind de 0,15%. Euro a trecut astfel sub pragul de 1,3 USD. Pe pieţele externe euro s-a apropiat de minimul ultimelor trei luni faţă de dolar în condiţiile în care Italia se îndreaptă spre noi alegeri şi înainte de publicarea noilor date economice din UE, despre care economiştii spun că vor indica faptul că economia regiunii s-a contractat în trimestrul patru al anului trecut.

Pe segmentul mărfurilor se remarca derivatul pe preţul petrolului cu 38 de contracte DEOIL_LSC pe scadenţa aprilie. Barilul de petrol era estimat la 90,37 USD, în scădere cu 0,68%. Futures-ul pe petrol a variat modest la New-York după ce a

Articolul in Bursa >>

Citeste si top 10 stiri de azi

ULTIMA ORĂ „Foarte nemulțumit” de Putin, Trump amenință Rusia cu „tarife severe” dacă nu ajunge la un acord cu Ucraina și a dat un termen

HotNews acum o ora
Președintele american Donald Trump a declarat luni că Statele Unite vor impune „tarife foarte severe” Rusiei, în 50 de zile, dacă nu se va ajunge la un acord care să pună capăt războiului din Ucraina, relatează Reuters, Sky News și The Guardian. Ală

Moțiunea depusă de AUR împotriva Guvernului Bolojan a picat!

Ziua Constanta acum o ora
Moțiunea de cenzură împotriva Guvernului Bolojan a picat! Aceasta a fost votată de 134 de parlamentari. Au mai fost înregistrate 4 abțineri și 0 voturi împotrivă. Pentru ca moțiunea să fie adoptată era nevoie de 50% + 1 din voturile parlamentarilor,

UPDATE Nicușor Dan, detalii despre măsurile Guvernului. Administrația Prezidențială va propune o reducere bugetară cu 20%

Capital acum 7 ore
Președintele României, Nicușor Dan, a declarat luni că măsurile pentru reducerea deficitului bugetar sunt temporare, subliniind că România are potențial economic și va deveni atractivă pentru investitori după aderarea la OCDE în 2026. Totodată, a an

Poliția oferă recompensă pentru informații care duc la prinderea lui Emil Gânj, suspectul în cazul crimei din Miheșu de Câmpie

HotNews acum o ora
Poliţia oferă o recompensă de 5.000 de euro pentru prinderea fugarului Emil Gânj, suspectat de uciderea unei femei în localitatea mureşeană Miheşu de Câmpie, au confirmat, luni, pentru Agerpres, surse apropiate anchetei. Potrivit acestora, persoana

Titularizarea 2025. Aproape 40.000 de candidați sunt așteptați să susțină proba scrisă. Lista posturilor vacante, sub semnul întrebării

Adevarul acum o ora
Aproape 40.000 candidați care au trecut cu bine inspecția/proba practică sunt așteptați marți, 15 iulie 2025, să susțină proba scrisă a concursului de Titularizare 2025. Este vara în care lista posturilor vacante este mai incertă ca niciodată.

Şapte persoane, reţinute după un scandal care a avut loc pe o stradă din orașul Ucricani

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Şapte persoane au fost reţinute de către poliţiştii din judeţul Hunedoara, după un scandal care a avut loc pe o stradă din Uricani. Acestea sunt cercetate pentru încăierare şi tulburarea ordinii şi l

George Simion: „Aveți în acest guvern care taie de la mame, de la studenți, de la pensionari, cinci vicepremieri”

Adevarul acum o ora
Liderul AUR, George Simion, a criticat luni, 14 iulie, în Parlament, Guvernul Bolojan, împotriva căruia partidul său a inițiat moțiunea de cenzură intitulată „Au ruinat țara și acum îi obligă pe români să achite nota de plată”, repetând de câteva or

Uniunea Europeană prezintă o listă de posibile măsuri în valoare de 72 de miliarde de euro, dacă SUA aplică taxe de 30%

Mediafax acum o ora
Comisia Europeană a prezentat luni statelor membre ale Uniunii Europene o listă care cuprinde posibile reacții în valoare totală de 72 de miliarde de euro. Acestea ar putea fi aplicate dacă Statele Unite decid să impună taxe vamale de 30% pentru pro

Condamnare la 28 de ani de închisoare pentru femeia care și-a ucis în bătaie fetița de 9 ani. Pedepse severe au primit și alți membri ai familiei

HotNews acum 2 ore
Femeia din Galaţi care şi-a bătut fiica în vârstă de 9 ani, minora decedând din cauza loviturilor, la începutul anului trecut, a fost condamnată, luni, la peste 28 de ani de închisoare, în acelaşi dosar primind pedepse cu executare şi unchiul şi măt

Cine este Iulia Sviridenko, propusă de Zelenski pentru funcția de premier. Cariera discretă a unei tehnocrate cu influență în cercul prezidențial

Adevarul acum 46 minute
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a anunțat oficial că a propus-o pe Iulia Sviridenko, actuală ministră a Economiei și prim-vicepremieră, pentru a prelua conducerea Guvernului. Decizia vine pe fondul unei remanieri mai ample pregătite de adm

Vremea

București
acum

35°
lun.

19°/36°
mar.

21°/35°
mie.

21°/36°
joi

22°/32°
Iasi
acum

28°
lun.

18°/33°
mar.

19°/34°
mie.

18°/33°
joi

18°/26°
Constanta
acum

29°
lun.

20°/33°
mar.

20°/29°
mie.

23°/29°
joi

23°/28°
Cluj-Napoca
acum

29°
lun.

17°/29°
mar.

16°/31°
mie.

16°/29°
joi

15°/23°
Timisoara
acum

33°
lun.

20°/33°
mar.

19°/34°
mie.

20°/32°
joi

15°/28°