Ministrul de Interne al României, Radu Stroe, a declarat, luni dimineaţă, la Realitatea Tv, că Germania a pierdut ocazia să tacă referitor la aderarea ţării noastre la spaţiul Schengen.
„Germania a pierdut ocazia să tacă. Urma să se exprime în JAI. Păcat (...) La MAI există o vorbă: «trebuie să păstrezi limita legitimei apărări». Ministrul a depăşit limita legitimei apărari. Păcat. Noi am făcut ce trebuia pentru a intra în Schengen. Lăsăm Germania să găsească momentul când va considera ea să ne lase în Schengen“, a spus Radu Stroe.
În replică, preşedintele PDL, Vasile Blaga l-a criticat dur pe ministrul Radu Stroe, despre care a spus că nu ştie ce este Schengen.
Ministrul de Externe Titus Corlăţean a explicat, tot luni dimineaţă, la RFI, că în cazul în care intrarea României în spaţiul Schengen va fi amânată din nou, statele care se declară împotrivă trebuie să aducă argumente solide în acest sens.
Declaraţia lui Radu Stroe vine după ce ministrul federal de Interne de la Berlin, Hans-Peter Friedrich, a afirmat într-un interviu pentru „Der Spiegel“ că va opune la Consiliul JAI din 7-8 martie dreptul de veto al Germaniei împotriva aderării României şi Bulgariei la spaţiul Schengen.