Tribunalul Argeş va solicita Judecătoriei Piteşti să desemneze un curator special pentru Patrick Cioacă, copilul poliţistului Cristian Cioacă şi al elodiei Ghinescu, care să-l reprezinte în procesul penal în care tatăl său este judecat pentru omor calificat şi profanare de morminte.
Decizia magistraţilor Tribunalului Argeş a fost luată luni, la primul termen al procesului pe fond în dosarul uciderii Elodiei Ghinescu, în urma solicitării formulate de către procuror, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Potrivit reprezentantilor Tribunalului Arges, instanţa a dispus introducerea ca parte vătămată în cauză a minorului Patrick Cioacă şi citarea lui la domiciliul Anei Maria Ene, mătuşa din partea tatălui, în custodia căreia se află, precum şi citarea în calitate de autoritate tutelară a Direcţiei de Asistenţă Socială a municipiului Piteşti.
Magistraţii vor trimite către Baroul Argeş adresa pentru desemnarea unui avocat din oficiu şi va fi sesizată Judecătoria Piteşti ca instanţă competentă să dispună desemnarea unui curator special pentru minor.
Custodia minorului Patrick Cioacă, în vârstă de opt ani, a intrat in discutie după două solicitări înaintate instanţelor de judecată.
Una a fost formulată de sora lui Cristian Cioacă, Ana Maria Ene, căreia i-a fost încredinţat provizoriu copilul, iar cealaltă de bunica maternă, Emilia Ghinescu.
Procesul pe fond în care poliţistul Cristian Cioacă este acuzat că şi-a omorât soţia, pe Elodia Ghinescu, a fost amânat pentru 2 aprilie, din lipsă de procedură, în condiţiile în care copilul soţilor Cioacă a fost introdus ca parte în proces, la propunerea avocatului poliţistului, Maria Vasii.
Magistraţii Tribunalului Argeş au admis cererea avocatei poliţistului şi au dispus amânarea, peste o lună, a procesului pe fond.
În 11 decembrie 2012, Judecătoria Piteşti a decis ca fiul minor al lui