Cântăreţii Eitsa şi Stoyan vor urca pe scena internaţională a Eurovisionului pentru a interpreta piesa „Kismet“ (Destin – n. r.). Cei doi au obţinut în 2007 cea de-a cincea poziţie.
În pofida protestelor politice împotriva preşedintelui Rossen Pleveliev, bulgarii au ştiut să se şi distreze în finala naţională Eurovision, ce s-a desfăşurat duminică.
Interpreţii Eitsa şi Stoyan Yankulov-Stundzhi au mai câştigat locul al cincilea la competiţia internaţională din Helsinki, din 2007, când au concurat cu melodia „Water“.
Piesa „Kismet“ este compusă Elitsa Todorova şi Bistrishkite Babi. „Este o onoare pentru noi să arătăm lumii munca pe care am depus-o, muzica noastră şi ideile la acest concurs European“, a spus Elitsa Todorov. „Aceasta este o platformă extraordinară pentru noi să ne construim o imagine pozitivă a ţării şi să arătăm solidaritatea şi ospitalitatea bulgarilor, dar şi identitatea noastră naţională. Muzica bulgară şi dragostea pentru folclor sunt cheile succesului nostru“, a mai spus interpreta.
„După participarea din 2007, m-am aşteptat ca mai devreme sau mai târziu să fim invitaţi din nou să participăm la Eurovision. Nu pot garanta că vom câştiga, dar vom face tot posibilul“, a promis şi colegul ei, Stoyan Yankulov, unul dintre cei mai cunoscuţi toboşari şi percuţionişti din Bulgaria.