Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Let's talk football / Legenda noastră în birou, legenda lor e pe teren

Publicat in Pro Sport, luni 4 martie 2013 ·

Petr Cech a adus prima Ligă a Campionilor pentru Chelsea

Nu a reuşit să se apropie de recordul lui Duckadam

Când vorbesc despre portarii legendari ai clubului, suporterii lui Chelsea încep cu Petr Cech, uriaşul care de nouă ani apără poarta englezilor. În această perioadă, cehul a ieşit de trei ori cel mai valoros goalkeeper al Europei, a cucerit Champions League şi are, în Premier League, un record de invincibilitate de 25 de meciuri (1.025 de minute).

Toate pălesc în faţa reuşitei unui român. "Performanţa pe care Duckadam a realizat-o în finala Cupei Campionilor din 1986 este incredibilă! Nu cred că o va putea egala cineva vreodată". Cuvintele îi aparţin lui Edwin van der Sar, omul care a doborât recordul de invincibilitate stabilit de Cech în Anglia (1.311 minute fără gol primit în sezonul 2008-09).

Anul trecut, Chelsea a câştigat prima Ligă a Campionilor din istoria sa de 108 ani. Iar Petr Cech a părut că vrea să doboare recordul lui Duckadam. Uriaşul de 1,96 metri i-a scos un penalty lui Arjen Robben în timpul regulamentar şi meciul s-a terminat la egalitate, 2-2. La loviturile de departajare, Cech a intuit perfect execuţiile lui Olic şi Schweinsteiger. Suficient cât să ducă Liga Campionilor la Londra, insuficient pentru a-l detrona pe Duckadam, care, în finala de la Sevilla, a apărat loviturile lui Alexanko, Pedraza, Pichi Alonso şi Marcos Alonso.

William "Fatty" Foulke este un alt portar de legendă al clubului londonez, chiar dacă a apărat poarta lui Chelsea în doar 34 de meciuri. Impresionat la Foulke era fizicul. Avea 1,93 metri înălţime şi o greutate de 150 de kilograme! A venit la Chelsea de la Sheffield United, în schimbul a 50 de lire, şi a devenit în scurt timp căpitan. Se întâmpla în 1905, chiar anul înfiinţării clubului.

Un alt portar care şi-a făcut loc în istoria lui Chelsea avea, spun suporterii en

Articolul in Pro Sport >>

Citeste si top 10 stiri de azi

ULTIMA ORĂ UE a aprobat al 18-lea pachet de sacțiuni contra Rusiei

HotNews acum 2 ore
UE a adoptat vineri al 18-lea pachet de sancțiuni împotriva Moscovei care prevede inclusiv un preț maxim pentru petrolul rusesc exportat, au declarat surse diplomatice pentru France Presse. „Avem acum un acord privind un al 18-lea pachet de sancțiun

Un magazin din București a fost cuprins de flăcări. Focul s-a extins la terasa unui hotel

Ziua Constanta acum o ora
Un magazin din București, de pe Șoseaua Virtuții, a fost cuprins de flăcări, vineri dimineața. Incendiul s-a extins la terasa unui hotel, potrivit știripesurse.ro. Pompierii din cadrul ISU București - Ilfov intervin vineri dimineața pentru a stinge

Cum a aflat Mihaela Rădulescu că Felix Baumgartner a murit. Unde se afla iubita sportivului în clipa tragediei

Cancan acum o ora
Ieri, 17 iulie 2025, Mihaela Rădulescu a primit cea mai dureroasă veste din viața ei. Partenerul ei de mai bine de un deceniu, celebrul parașutist și sportiv austriac Felix Baumgartner, și-a pierdut viața într-un accident petrecut în Italia, în timp

Primăriile și consiliile județene vor putea obține gratuit extrase de carte funciară de informare

Mediafax acum 46 minute
Extrasele de carte funciară pentru informare și extrase din planul cadastral, obținute gratuit de primării și consilii județene sunt necesare în cazul imobilelor pentru care cetățenii solicită acte administrative, precum autorizații de construire, c

FOTO Cu cine merge Nicușor Dan în vizita oficială din Germania / Imagini din avion

HotNews acum o ora
Președintele Nicușor Dan a plecat vineri, 18 iulie, într-o vizită externă în Germania. Alături de președinte se află vicepremierul Dragoș Anastasiu, miniștrii USR Oana Țoiu (Externe), Ionuț Moșteanu (Apărare), Radu Miruță (Economie) și președintele

Administraţia Trump le cere diplomaţilor americani să evite să comenteze despre alegerile din alte ţări, o distanţare de la abordarea tradiţională a Washingtonului de a promova alegeri libere şi corecte

G4Media acum 28 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Secretarul de stat american Marco Rubio i-a instruit pe diplomaţii americani din întreaga lume să nu comenteze asupra corectitudinii sau integrităţii alegerilor desfăşurate în alte ţări, potrivit une

Cel mai inedit acționariat din fotbal? După Luka Modric, și Snoop Dogg investește la club!

Gazeta Sporturilor acum o ora
Rapperul american Snoop Dogg, 53 de ani, pe numele lui real Calvin Cordozar Broadus Jr., este cel mai nou acționar al clubului galez Swansea City, care evoluează în a doua ligă engleză, Championship. Acționarul majoritar a explicat cooptarea artistu

Canicula revine în România iar ploile vor fi puține. Prognoza pentru 4 săptămâni

Mediafax acum 3 ore
Prognoza pentru următoarea perioadă: 21 – 28 iulie Temperaturile medii vor fi mai ridicate decât cele normale pentru această săptămână în toată țara. Regimul pluviometric va fi în general deficitar în regiunile sud-estice și excedentar în restul ter

Rusia susţine că a doborât 73 de drone ucrainene, dintre care 3 se îndreptau spre Moscova

News.ro acum 2 ore
Apărarea aeriană rusă a distrus 73 de drone ucrainene în cursul nopţii, dintre care trei se îndreptau spre Moscova, a declarat vineri Ministerul Apărării din Rusia, relatează Reuters. Primarul Moscovei, Serghei Sobianin, a scris pe Telegram că nu su

Grecia intră într-unul dintre cele mai puternice valuri de caniculă din ultimii ani. Până la cât vor urca temperaturile

HotNews acum 4 ore
Temperaturile foarte ridicate înregistrate în ultimele zile în Grecia vor fi urmate la începutul săptămânii viitoare de un val și mai mare de căldură, cel mai puternic de până acum în acest an, scrie publicația elenă To Vima, preluată de Rador Radio

Vremea

București
acum

23°
vin.

15°/28°
sâm.

17°/31°
dum.

20°/37°
lun.

23°/39°
Iasi
acum

22°
vin.

15°/23°
sâm.

14°/28°
dum.

15°/32°
lun.

18°/35°
Constanta
acum

23°
vin.

17°/28°
sâm.

20°/26°
dum.

21°/28°
lun.

23°/31°
Cluj-Napoca
acum

18°
vin.

14°/23°
sâm.

13°/24°
dum.

17°/29°
lun.

19°/32°
Timisoara
acum

20°
vin.

13°/26°
sâm.

15°/31°
dum.

18°/35°
lun.

22°/40°