Preconizat a fi un an „cu ghinion”, 2013 se anunţă unul plin de surprize plăcute pentru Primăria Slatina. Municipalitatea locală a reuşit să bifeze o realizare majoră astăzi când, după un an întârziere şi trei licitaţii derulate, a strâns nu mai puţin de şase oferte ale unor firme din ţară interesate de realizarea celui mai modern club nautic din ţară, investiţie evaluată la 34 milioane lei.
A fost nevoie de mai bine de un an şi schimbarea proiectantului pentru ca Primăria Slatina să poată atrage interesul unor firme pentru amenajarea unui Club Nautic de cinci stele la intrarea în municipiu dinspre Craiova, în partea dreaptă a podului peste râul Olt. Până să ajungă aici, autorităţile au mai organizat nu una, nu două licitaţii la care nicio firmă din ţară sau din afară să se arate interesată măcar de lucrare, darămite să mai şi participe. Luni – 4 martie însă, blestemul pare să fi fost rupt: şase firme au depus oferte pentru a se ocupa de investiţia evaluată la 34 milioane lei (340 miliarde lei vechi, n.a.) fonduri europene.
Primăria a amânat cu o săptămână data licitaţiei de teama de a nu se confrunta din nou cu surpriza neplăcută de a nu avea nicio firmă la licitaţie. Lămuririle suplimentare solicitate de unele firme care îşi arătaseră intenţia de a participa iniţial la licitaţia autorităţilor locale şi-a arătat roadele luni – 4 martie, când lucrarea nu a mai fost amânată.
„Trebuie să recunosc că, înainte să aibă loc licitaţia la data stabilită de prima dată am avut ceva emoţii pentru că îmi era teamă să nu ne trezim iarăşi în situaţia de a nu avea nici ofertă. De aceea am şi decis să amânăm cu o săptămână data derulării oficiale a licitaţiei numai să nu mai avem astfel de surprize neplăcute. La o asemenea lucrare majoră ar fi fost şi păcat. Şi iată că ideea amânării s-a dovedit a fi una inspirată deoarece astăzi (luni – 4 martie, n.a.), la ora ter