A sosit, aşadar, momentul despărţirii apelor. Testaţi, vă rog, toţi politicienii de dreapta prin raportarea la această incintă: libertate maximă pentru iniţiativa privată şi dreptate pentru toţi cetăţenii! România va renaşte prin prosperitatea ordinii capitaliste şi domnia legii. Să pornim la drum nu cu nişte calcule oportuniste sau combinatorici efemere, ci plecând de la nevoia de curăţie şi adevăr. Ca şi dumneavoastră, am auzit în ultimii ani poveşti nenumărate despre reconstrucţia ori unificarea dreptei. Acum un an, blogurile vuiau toate de freamăt mesianic şi discurs salvaţionist. Mulţi s-au aşteptat, poate, să descopere într-un singur om splendorile uitate ale grădinilor babiloniene. Când colo, ce-au primit? O fereastră deschisă către maidanul traseismului politic. Una dintre cele şapte minuni ale lumii urma să fie teleportată, cuvios, pe meleaguri dâmboviţene. Şi ce-am văzut? O Comisie de etică subminată, anul trecut, de preşedinţii unor partide indiferenţi la integritate. S-a vorbit despre complementaritate doctrinară. Ce-a ieşit deocamdată din povestea fuzionistă? În absenţa bucătarului, s-a produs amestecul indigest între ciorba de burtă, borşul moldav şi supa de tăieţei. Înţelepţii au invocat principiul Realpolitik în lupta cu puterea hrăpăreaţă şi copleşitoare a socialiştilor. Frumos comandament, pe hârtie. Dar cu ce ne-am ales oare, în afara nasului înfundat la mirosul vidanjei? Iată de ce cred că, înainte de-a vorbi despre dreapta unită, e necesar să discutăm despre libertatea de asociere a oamenilor şi a partidelor: nu oricând, nu oricum, nu cu oricine. Da: există momente grele în istoria unui popor când disocierile ideologice par o pedanterie ridicolă. Şi suflarea românilor a cunoscut clipe care justifică solidaritatea forţelor responsabile (indiferent de culoarea politică): atacul asupra Statului de drept din vara lui 2012. Ascensiunea stângii rea