Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Nu ne mai facem bine

Publicat in Gorj Domino, marți 5 martie 2013 ·

Seniorii din minerit și energie spuneau pe la simpozioane că sistemul este îmbătrânit și că este absolut necesară o „infuzie” de tineret. Cred că cei din urmă ori nu s-au născut, ori există, dar și-au luat lumea în cap de specialiști ce sunt, ori, celor care mai bântuie prin zonă, li s-a călcat pe cap înainte să urce vreo treaptă. Clar este că ei nu lucrează în posturi „cheie” și nici la conducerea vreunei sucursale a mastodontului CEO. Noua companie funcționează așa… ca o țară, ca a noastră, cu aceiași conducători numiți prin rotație, de vreo două decenii. De pildă, la SE Turceni, „lupul (ușor pensionabil) s-a întors acolo unde a mâncat o oaie”, ca să dau citire unor comentarii de pe site. Este adevărat și că sistemul este împănat cu beizadelele unor grei din companie și din județ, dar nu la o astfel de întinerire a sistemului făceam referire.

Pe de altă parte, ultimele „impresii” ale oamenilor care așteptau schimbarea și în CE Oltenia spun că mafia s-a regrupat și că nu mai are nici coloratură politică. Vechii pedeliști s-au dezbrăcat de o doctrină ce atârna prea greu în aceste timpuri social-liberale, iar alții, în urma unor revelații, și-au dat seama că de fapt sunt apolitici. Numai minuni! Cred că CEO este o căruță scăpată la vale și pentru că, la vârf, conducerea bicefală (Directoratul și Consiliul de Supraveghere) acționează în direcții opuse. De pildă, remarc faptul că supraveghetorii vor ca Directoratul să fie selectat, în timp ce managerul vrea să-și numească echipa. Încă nu au căzut de acord.

Ne-ar trebui un ghid de supraviețuire în haos sau măcar un pom de care să ne agățăm fiecare pe timp de furtună. A trecut ceva timp de la instalarea USL și n-am ajuns încă să văd cum e când e bine. Unii dintre noi poate nu mai au timp cât i-ar trebui noii puteri să ne repare, mai ales că actualii, în drumul lor se împiedică la fiecare pas. Ce mi s-a păru

Articolul in Gorj Domino >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Inspector superior din ANAF, pus sub control judiciar, după ce ar fi pretins 1.000.000 de euro pentru rambursări frauduloase de TVA

HotNews acum o ora
Procurorii DNA au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și măsura controlului judiciar pe o perioadă de 60 de zile, începând cu data de 04 iulie 2025, față de inculpatul Sîrbu Florn, inspector superior din cadrul ANAF – Direcția Generală Regio

Locuitorii din București au primit mesaj RO-Alert despre codul roșu de caniculă (FOTO)

Ziua Constanta acum 5 ore
Locuitorii din București au fost avertizați luni, printr-un mesaj RO-ALERT, asupra Codului roșu de caniculă. Locuitorii din București au fost avertizați luni, printr-un mesaj RO-ALERT, asupra Codului roșu de caniculă. „Avertizare meteo/Cod roșu de c

Maistru militar reţinut, apoi arestat la domiciliu de procurorii Parchetului Militar Timişoara pentru punere în circulaţie de bani falşi

G4Media acum 36 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Un militar din cadrul UM 01668 Bucureşti a fost reţinut 24 de ore, de procurorii militari din cadrul Parchetului Militar de pe lângă Tribunalul Militar Timişoara pentru punerea în circulaţie de valor

Ursula von der Leyen a avut o ”discuţie bună” la telefon cu preşedintele american Donald Trump pe tema taxelor vamale, anunţă Comisia Europeană

G4Media acum 50 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Preşedinta Comisiei Europene (CE) Ursula von der Leyen a avut o ”discuţie bună” la telefon, duminică, cu preşedintele american Donald Trump pe tema taxelor vamale, anunţă unul dintre purtătorii săi d

George Simion anunță moțiune de cenzură împotriva Guvernului Bolojan în ziua în care Cabinetul își asumă pachetul de măsuri fiscale

HotNews acum 2 ore
George Simion a anunțat, luni, că AUR va depune o moțiune de cenzură împotriva Guvernului condus de Ilie Bolojan. Tot astăzi, Cabinetul își asumă răspunderea pentru primul pachet de măsuri fiscale, care, printre altele, crește TVA. Într-o postare pe

O nouă ediție TEZAUR începe astăzi, cu dobânzi de până la 7,90%

HotNews acum 3 ore
Ministerul Finanțelor lansează astăzi, 7 iulie, cea de-a șaptea ediție a Programului TEZAUR din acest an, care oferă persoanelor fizice o nouă ocazie de a economisi la dobânzi foarte bune. Astfel, în perioada 7 iulie – 1 august 2025, românii pot inv

Scurtcircuit la Electrocentrale Paroșeni. Minerii de la Vulcan și Lupeni, evacuați preventiv

Adevarul acum 28 minute
Un scurtcircuit produs, luni, la Sucursala Electrocentrale Paroșeni a provocat întreruperi de curent și a dus la evacuarea preventivă a minerilor din subteranul exploatărilor Vulcan și Lupeni.

Judecătoare din Timișoara, găsită decedată după ce a căzut de la etajul 7 al unui imobil

Ziua Constanta acum 3 ore
Femeia care a murit după ce a căzut de la etajul 7 al unui bloc din Timișoara a murit. Femeia care a murit după ce a căzut de la etajul 7 al unui bloc din Timișoara a murit. Conform celor mai noi informații, victima e o judecătoare din Timișoara, ca

Ministrul Finanțelor: Măsurile fiscale, dacă le-am fi amânat, ar fi avut un impact dublu, devastator, în toamnă

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Adoptarea pachetului de măsuri fiscale ne menţine libertatea de decizie economică şi libertatea de finanţare de pe pieţe, iar o amânare a acesteia ar fi avut un impact devastator în toamnă, a declara

Fostul candidat la prezidențiale, Călin Georgescu, rămâne sub control judiciar pentru propagandă legionară

Ziua Constanta acum o ora
Călin Georgescu rămâne sub control judiciar, după ce judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Judecătoriei Sectorului 1 a decis, luni, menținerea măsurii în cazul fostului candidat la prezidențiale, informează Agerpres. „Constată legalitatea

Vremea

București
acum

39°
lun.

22°/39°
mar.

19°/39°
mie.

19°/34°
joi

15°/29°
Iasi
acum

37°
lun.

20°/37°
mar.

22°/38°
mie.

19°/31°
joi

16°/25°
Constanta
acum

33°
lun.

21°/33°
mar.

21°/27°
mie.

22°/28°
joi

17°/28°
Cluj-Napoca
acum

36°
lun.

19°/36°
mar.

18°/35°
mie.

14°/20°
joi

13°/19°
Timisoara
acum

36°
lun.

20°/36°
mar.

18°/38°
mie.

12°/21°
joi

14°/22°