Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Acţiuni în pieţele din Craioviţa Nouă

Publicat in Radical de Dolj, marți 5 martie 2013 ·

Poliţiştii Secţiei 5 Poliţie au organizat şi executat, la sfârşitul săptămânii trecute, o acţiune pe linia combaterii comerţului ilicit cu ţigarete.

Poliţiştii Secţiei 5 Poliţie au organizat şi executat, la sfârşitul săptămânii trecute, o acţiune pe linia prevenirii şi combaterii comerţului ilicit cu ţigarete sau produse din tutun în segmentul stradal, pieţe, târguri cât şi în vederea creşterii autorităţii poliţiei şi diminuării fenomenului infracţional.

Oamenii legii au efectuat controale şi verificări în şase locuri şi medii de cunoscute cu potenţial criminogen şi în două pieţe agroalimentare. Au fost controlaţi 14 producători agricoli individuali şi 24 localuri de alimentaţie publică. Peste 40 persoane au fost legitimate, iar 10 dintre acestea au fost controlate sumar de arme albe.

“A fost depistată G. Maria, 30 ani, din Filiaşi, în Piaţa Agroalimentară Big Nou din cartierul Craioviţa Nouă, în timp ce oferea spre vânzare 38 pachete ţigări diferite mărci, fără timbru de marcaj. Cea în cauză a fost sancţionată contravenţional cu amendă în valoare de 1500 lei în conformitate cu prevederile Legii 12/1990, iar pachetele de ţigări au fost ridicate în vederea confiscării”, se arată într-un comunicat de presă al IPJ Dolj.

În cadrul activităţilor desfăşurate de poliţişti au fost constatate 20 abateri de natură contravenţională pentru care au fost aplicate sancţiuni în sumă totală de 5 540 lei. Poliţiştii Secţiei 5 Poliţie au organizat şi executat, la sfârşitul săptămânii trecute, o acţiune pe linia combaterii comerţului ilicit cu ţigarete.

Poliţiştii Secţiei 5 Poliţie au organizat şi executat, la sfârşitul săptămânii trecute, o acţiune pe linia prevenirii şi combaterii comerţului ilicit cu ţigarete sau produse din tutun în segmentul stradal, pieţe, târguri cât şi în vederea creşterii autorităţii poliţiei şi diminuării fenomenului infracţional. @N_P

Articolul in Radical de Dolj >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Aproape două milioane de români îşi sărbătoresc onomastica de Sfântul Ioan Botezătorul. Cel mai des întâlnit prenume nu e Ion

Libertatea acum o ora
Aproape două milioane de români îşi serbează onomastica, marţi, în ziua Sfântului Ioan Botezătorul, cei mai mulţi dintre aceştia, peste 1,2 milioane, fiind bărbaţi.

Vâlcea: Tânăr de 23 de ani, dat dispărut luni, găsit mort în albia unui râu

News.ro acum o ora
Un tânăr în vârstă de 23 de ani, din judeţul Vâlcea, al cărui tată i-a anunţat dispariţia, la Poliţie, luni, a fost găsit mort, în albia unui râu. Primele verificări arată că pe corpul bărbatului nu există urme de violenţă. Poliţia a deschis dosar ş

Război în Ucraina, ziua 1.049. Forţele speciale ucrainene anunţă că au ucis 13 soldaţi nord-coreeni în regiunea Kursk din Rusia

Press Alert acum 56 minute
Comandamentul Forţelor de Operaţiuni Speciale al Forţelor Armate Ucrainene a anunţat marţi moartea a 13 soldaţi nord-coreeni în regiunea rusă Kursk, informează EFE. „Soldaţii Regimentului 8 al Forţelor de Operaţiuni Speciale ale Forţelor Armate ale

Cutremur devastator în Tibet: Cel puţin 95 de morţi şi pagube însemnate în regiunea Everest

Mediafax acum 2 ore
Un puternic cutremur cu magnitudinea 6,8 a lovit marţi dimineaţa regiunea Tibet, în zona de nord a munţilor Himalaya. Seismul a provocat moartea a cel puţin 95 de persoane şi s-a resimţit în mai multe ţări vecine.

Actorii Zendaya şi Tom Holland s-au logodit

G4Media acum 2 ore
Actorii Zendaya şi Tom Holland s-au logodit, au dezvăluit mai multe media americane luni, la o zi după gala Globurilor de Aur unde actriţa şi-a făcut apariţia purtând un inel cu un diamant impresionant, transmite AFP, transmite Agerpres. Piatra preţ

Un tânăr din Botoşani, fără permis, a condus băut o maşină furată şi a lovit 9 autoturisme

Mediafax acum o ora
Nouă maşini au fost avariate de un tânăr de 22 de ani care a condus băut şi fără permis o maşină furată, prin Botoşani. Bărbatul a fost reţinut.

Cod galben de inundaţii, pe unele râuri din judeţele Maramureş, Satu Mare şi Bistriţa-Năsăud

News.ro acum 36 minute
Hidrologii au emis o atenţionare Cod galben de inundaţii, valabilă miercuri, pe unele râuri din judeţele Maramureş, Satu Mare şi Bistriţa-Năsăud, arătând că, din cauza precipitaţiilor şi topirii zăpezii, pot avea loc creşteri de debite şi niveluri,

Armata ucraineană anunţă că încă luptă la Kurahove, după ce Rusia a revendicat cucerirea oraşului

Mediafax acum 34 minute
Forţele ruse au anunţat luni că au ridicat steagul în acest oraş, care avea aproximativ 18.000 de locuitori înainte de război şi reprezenta o poziţie defensivă importantă a forţelor ucrainene în sudul unei regiuni industriale situate în estul ţării.

Regele Danemarcei a schimbat stema regală după comentariile lui Donald Trump despre Groenlanda. „O senzație”, explică un istoric

HotNews acum o ora
Regele Danemarcei i-a şocat pe unii istorici prin schimbarea stemei regale pentru a evidenţia mai mult Groenlanda şi Insulele Feroe, ca reacţie la afirmaţiile lui Donald Trump că doreşte să cumpere Groenlanda, scrie The Guardian, citat de News.ro. L

Crăciunul pe stil vechi. Milioane de creştini ortodocşi sărbătoresc astăzi Naşterea Domnului

Mediafax acum 3 ore
Astăzi, pe 7 ianuarie 2025, milioane de creştini ortodocşi din întreaga lume sărbătoresc Crăciunul conform calendarului pe stil vechi, care este decalat cu 13 zile faţă de calendarul oficial. Diferenţa îşi are rădăcinile într-o istorie îndelungată a

Vremea

București
acum

13°
mar.

4°/13°
mie.

6°/13°
joi

7°/13°
vin.

6°/13°
Iasi
acum

mar.

4°/8°
mie.

8°/16°
joi

7°/13°
vin.

2°/14°
Constanta
acum

12°
mar.

6°/12°
mie.

8°/14°
joi

9°/12°
vin.

9°/13°
Cluj-Napoca
acum

mar.

3°/8°
mie.

6°/13°
joi

5°/12°
vin.

0°/8°
Timisoara
acum

14°
mar.

6°/14°
mie.

7°/13°
joi

6°/14°
vin.

2°/10°