Mesajul a fost trimis. Multumesc!

SCANDALUL SCHENGEN. Băsescu, după ce Ponta a anunţat că România nu va mai cere un vot în JAI: "Salut poziţia premierului. E o revenire la normalitate"

Publicat in Gandul, luni 4 martie 2013 ·

După ce premierul Victor Ponta a anunţat astăzi că România nu va cere un vot în Consiliul JAI din 7-8 martie pentru a evita un veto al Germaniei, preşedintele Traian Băsescu a salutat poziţia Guvernului, însă a susţinut că din punctul său de vedere "strategia corectă" nu este renunţarea la aderare, ci cererea unui nou termen pentru septembrie sau decembrie.

Cât despre asumarea eşecului, preşedintele spune că nu are "ce să asume". "Eu nici n-am ţinut miniştrii penali în Guvern, nici n-am făcut presiuni pe Justiţie, nici n-am dat lovituri prin CSM. Eu îmi asum că mi-am făcut datoria. Căutaţi responsabilii în altă parte", a spus Băsescu.

În premieră, preşedintele şi-a pregătit la Palatul Cotroceni o hartă la care a arătat, cu un indicator didactic, unde s-ar muta frontiera Schengen după aderare. "Cu acest lucru nu ne putem juca. Este esenţial să mutăm frontiera UE pe frontiera noastră de nord, de est şi de sud-est şi din acest punct de vedere niciun sacrificiu nu este prea mare. Chiar sacrificarea corupţilor noştri nu mi se pare prea mare", a spus Băsescu, susţinând că "nu trebuie să rămânem agăţaţi de zona dură a Europei".

Dacă strategia Guvernului de a nu mai cere un vot în acest moment pentru aderarea la Schengen a fost considerată de Traian Băsescu "de bun augur", în privinţa reacţiei faţă de poziţia ministrului german de Interne, Hans-Peter Friedrich, preşedintele s-a contrat din nou cu Guvernul. "Nu am văzut nicio problemă rezolvată în UE ţipând. Totul e o problemă de negociere. Nimeni nu aruncă cu buzduganul peste graniţe", a spus Băsescu, susţinând că "nu e numai Germania împotrivă, sunt cel puţin şapte state care ar fi votat împotrivă dacă s-ar fi ajuns la vot".

Gândul a transmis LIVE TEXT cele mai importante declaraţii ale preşedintelui:

"Salut poziţia premierului cu privire la mandatul Guvernului în Consiliul JAI. Cred că e

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

D’Angelo a murit, la 51 de ani. Legenda muzicii soul se lupta cu o gravă afecțiune

HotNews acum 4 ore
Cântărețul american D’Angelo, o figură marcantă a muzicii soul contemporane, care s-a bucurat de un succes notabil în anii 1990-2000 înainte de a fi mult mai rar prezent pe scena muzicală, a murit la vârsta de 51 de ani, au relatat marți mai multe p

Prima țară din Uniunea Europeană care va introduce ziua de lucru de 13 ore

Gandul acum 5 ore
Muncitorii din fabrici, casierii și personalul hotelier din Grecia ar putea să lucreze mai mult în curând. Țara urmează să devină primul stat membru din UE care introduce oficial o zi de lucru de 13 ore pentru sectorul privat. Parlamentul urmează să

Ministrul polonez de Externe avertizează că Rusia ar putea „lovi adânc în Europa”. „Ar trebui să fim pregătiţi”

Adevarul acum 4 ore
Radoslaw Sikorski, ministrul de Externe al Poloniei, a avertizat Europa că Rusia ar putea „lovi, din păcate, adânc în Europa”, calificând drept „iresponsabilă” neglijarea construirii unor sisteme de apărare.

Marius Tucă Show începe miercuri, 15 octombrie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: prof. univ. dr. Dan Dungaciu

Cancan acum 5 ore
Invitatul zilei este prof. univ. dr. Dan Dungaciu, analist, sociolog, geopolitician. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

Comisia Europeană vrea extinderea „zidului anti-drone” pentru a proteja întregul continent. Statele din sud şi vest s-au plâns că proiectul ignoră amenințările din regiunile lor

HotNews acum 9 ore
Comisia Europeană a propus extinderea iniţiativei ce prevede așa-numitul „zid anti-drone” pe flancul estic al Europei pentru a proteja întregul continent, după ce unele regiuni s-au declarat excluse, au declarat marţi pentru Reuters doi oficiali ai

Cine este propunea PAS pentru funcția de premier al Republicii Moldova / Viitorul prim ministru vine din mediul privat

HotNews acum 13 ore
Omul de afaceri Alexandru Munteanu, în vârstă de 61 de ani, urmează să fie propus pentru funcția de premier al Republicii Moldova de către Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS), formațiunea care deține majoritatea în Parlament. Anunțul a fost făc

Marius Budăi, despre salariul minim din 2026: „Nu va fi îngheţat. Nu discutăm dacă, ci cu cât va creşte”

Buna ziua Brasov acum 32 minute
Deputatul PSD Marius Budăi (foto) a afirmat marţi, 14 octombrie, că salariul minim va creşte anul viitor, precizând că partidul său nu va accepta „încălcarea legislaţiei naţionale şi europene” în vigoare. „Salariul minim va creşte în anul următor! N

Bogdan Ivan, după ce a fost criticat pentru declaraţia că avem cea mai scumpă energie din Europa: Cifrele vorbesc de la sine. Nu este o exagerare, ci o realitate confirmată

G4Media acum 5 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Ministrul Energiei, Bogdan Iva, criticat după declaraţia sa potrivit căreia avem cea mai scumpă energie din Europa, raportat la puterea de cumpărare, a afirmat, marţi seară, că ”cifrele vorbesc de la

Unul dintre bărbaţii căutaţi pentru furtul a aproape 10 milioane de lei dintr-un oficiu poştal din Timişoara, prins în Italia, unde se ascundea într-un apartament

HotNews acum 10 ore
Unul dintre bărbaţii suspectaţi că au furat aproape 10 milioane de lei din sediul unui oficiu poştal din Timişoara a fost prins în Italia. Bărbatul, în vârstă de 37 de ani, are pe numele său un mandat de arestare preventivă, emis în lipsă. El se asc

CSM insistă că noua lege a pensiilor lui Bolojan nu are nicio legătură cu cerințele Comisiei Europene

Gandul acum 12 ore
Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) afirmă că ”este evident” că legea adoptată recent, prin care este din nou modificat substanţial regimul pensiilor de serviciu numai pentru magistraţi, nu are nicio legătură cu cerinţele Comisiei Europene, aş

Vremea

București
acum

10°
mie.

10°/13°
joi

10°/15°
vin.

10°/18°
sâm.

13°/14°
Iasi
acum

mie.

3°/13°
joi

8°/15°
vin.

6°/17°
sâm.

8°/16°
Constanta
acum

10°
mie.

10°/16°
joi

13°/14°
vin.

13°/16°
sâm.

13°/15°
Cluj-Napoca
acum

mie.

6°/12°
joi

5°/14°
vin.

6°/15°
sâm.

7°/14°
Timisoara
acum

10°
mie.

8°/15°
joi

7°/17°
vin.

9°/15°
sâm.

10°/16°