Călin Netzer prezintă în premieră în faţa publicului român filmul cu care a câştigat de curând „Ursul de Aur“. Luni, 4 martie, de la ora 19.30, la Teatrul Naţional, actorii şi echipa filmului „Poziţia copilului“ vor spune prezent în faţa spectatorilor.
Peste o mie de invitaţi sunt aşteptaţi la premiera de gală a filmului – personalităţi din media, cultură, politică şi societatea civilă. Soprana Leontina Văduva, care are o apariţie specială în film, Angela Gheorghiu, Leonard Doroftei, Ivan Patzaichin, Cristian Ţopescu, Laura Badea şi Alina Dumitru – ”avocaţii” filmului în campania „Susţine România la Berlinală” – vor fi alături de echipa filmului şi la seara de gală din Bucureşti. O proiecţie specială, deschisă publicului, va fi organizată şi la Cinema City din AFI Cotroceni miercuri, 6 martie, de la ora 20.00. La începutul proiecţiei, spectatorii vor avea ocazia să-i cunoască, să le pună întrebări şi să facă fotografii cu protagoniştii filmului. Şi spectatorii din alte oraşe vor avea ocazia să-i întâlnească pe actorii şi membrii echipei filmului premiat cu „Ursul de Aur“. În weekend-ul de lansare, aceştia se vor întâlni cu publicul din Ploieşti, Cluj, Braşov, Târgu-Mureş, Constanţa şi Craiova şi vor răspunde întrebărilor, la finalul proiecţiilor. O proiecţie unică va avea loc la Bistriţa, pe 8 martie, la Centrul Multicultural Sinagoga, de la ora 20.00. La Slobozia, va rula la Casa de Cultură a Municipiului vineri, de la ora 19.00, iar sâmbătă şi duminică, de la 15.00. Turul ţării şi al lumii Primul lungmetraj românesc premiat vreodată cu „Ursul de Aur“ la Festivalul Internaţional de Film de la Berlin poate fi văzut de spectatorii din România începând din 8 martie. În prima săptămână, filmul va rula în 35 de cinematografe din peste 20 de oraşe: Bucureşti, Cluj, Arad, Timişoara, Constanţa, Craiova, Oradea, Bacău, Braşov, Brăila, Ploieşti, Piteşti, Târgu Mureş